Bătrâni din România

   Treci pe lânga ei - cu privirea lovită de suferinţa ce-i poartă în colţuri, sub streaşini, ganguri, scări de blocuri... sunt ca nişte ''păzitori neplătiţi'' ce vin cu regularitate la postul în care sărăcia i-a tocmit. Nu te privesc insistent, nu-ţi reproşează din priviri căci ''plasele" îţi sunt pline cu mâncare abia cumpărată, nu  murmură, nu cer... ci stau acolo... şi-şi aşteaptă ''îndurarea'' celui de lângă el - mai bine îmbrăcat, mai sigur pe el, azi şi mâine, mai ''norocos'' - îşi zic ei.

   Te grăbeşti, îi ignori, sau te opreşti... ? Asta numai ţie îţi aparţine! Mâine poate, dacă unul sau câţiva dintre ei nu vor păşi în lumea  ce le poate fi o adevarată salvare, o să-i găseşti... tot acolo... ''uitaţi'' în frig, ducându-şi sărăcia şi neputinţa ca pe o sentinţă greu  de ispăşit la adâncile lor bătrâneţi.

   I-ai recunoscut? Bătrâni din  România!

   Cei cărora le suntem rude de sânge, fraţi, surori; acei ce formau puterea ţării în urmă cu ani... Aceştia sunt ''decorul'' real al ţării în care unii trăiesc numai pentru ei şi familia lor. Bătrânii nu trebuie ''să plătească'' licăritul strălucitor al luminiţelor din vitrinele aranjate de sărbătorile care se apropie. Ei sunt ''primii'' care au simţit mirosul cozonacilor şi al pâinii calde, al tuturor bunătăţilor căci... pe lângă ei, trec patronii cu marfa de sărbători, avuţii, cu plasele pline... copii răsfăţaţi de părinţi, tineri inconştienţi de durerea lor...

   Dacă te opreşti, le vorbeşti, îţi vor spune despre toţi, despre tot ce văd şi nu mai trebuie să te uiţi la ''Ştiri'', nici la cât costă o pâine! ... Grija căldurii n-o mai ţin căci ei sunt... veteranii străzii, mai  ales când e (măcar) puţin cald, afară. Sunt ai guvernelor - perdanţi, ai reclamelor de sărbători pentru o faţă mai omenoasă, sunt ai străzii, ai mei şi ai tăi caci, cu ''Domnul să te binecuvinteze! '' pe care-l rostesc când le  întinzi mâna, poţi trece oricând în lumea  veşniciei, pe care aici o visezi  în confort, sub brad, rugăciuni, familie, căldura socială, în biserică.

   Sunt un simbol al dragostei pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu să-I înţelgem jertfa.

În ţara mea, bătrânul stă în poartă şi cerşeşte

şi plânge-amar de foame... tot mai des posteşte...

îi curg pe-obraz, lacrimi-fierbinţi.

Batjocoriţi, sărmanii 'noştri părinţi,

Îşi numără-un bănuţ în palmă,

pentru-un dumicat sărac...

... Iar ''la palat'', vrăjmaşii ţării, în aur se distrează,

după cum le e, pe plac.

În ciocnit - pahare, spirt -spumos,

cu un ton grav, morocănos;

''Sătulul'' mai anunţă o scumpire,

în ţara mea căreia nu îi merge bine,

... cu bătrânii plânşi în poartă,

unde-n foamete şi  sărăcie, viaţa-i poartă.

Plânsul lor? E o... colindă ce-ar schimba-o-n bucurie...

Eseu oferit rubricii: știri, secția Misiune. , neobosiți în lucrarea lor și nouă, tuturor.

Alexandrina Tulics