În viaţa ta faci uneori
Greşeli întâmplătoare
Ce croncănesc ca nişte ciori
Ţipând asurzitoare.

Priveşti pierdut şi părăsit
Cum inelează vina
Gândindu-te nefericit –
Te-a divulga lumina.

Ai vrea să fugi şi să dispari
Un gând să nu te vadă
Departe de la ochii mari
Şi râsete cu coadă.

Dorindu-ţi să te mistuieşti
Cu faţă şi cu nume
Să nu mai ştie cine eşti
Nici lume, nici nelume.

Dar ştii că vina te-a găsi
Cât nu te vei ascunde
De însutit te-a-nvinui
Oricând şi orişiunde.

Mai bine-i ca să stai acum
În centrul vijeliei
La-această margine de drum
Unde te-a prins urgia.

Te vei simţi, poate, olog
Când te va rupe firea...
„Isuse, iartă-mă, Te rog,
Că Ţi-am pătat Iubirea.

Îmi pare rău că stau aşa –
Un vinovat în toate,
Dară decât m-aş pitula
Mai bine Tu mă bate.

Şi pentru ceea ce-am făcut
Cu gândul şi cu faptă,
Şi pentru sângele-Ţi pierdut
Şi Dragostea-Ţi călcată.

Dar fie preţul cel mai greu
Orice de mi s-a cere –
Celui lovit de răul meu
Dă-i, Doamne, mângâiere.

Să nu rămână-nveninat
Scuipat de o nimică,
Să nu se simtă-nsingurat
Cum eu am fost în frică.

Ceva să-i faci, ceva să-i spui
Să n-aibă supărare,
Până-oi ajunge-n faţa lui
Ca să îmi cer iertare.”