Misterul trăirii creştine practice

Autor: Costel Ghioancă
Album: fara album
Categorie: Consolidare spirituală

 

MISTERUL TRĂIRII CREŞTINE PRACTICE

      Este foarte ușor să fii creștin la nivel declarativ, însă adevăratul creștin se manifestă și la nivel practic. El trăiește cu totul altfel decât cei din jurul său:

·        2:10 –  ați fost „…zidiți în Hristos pentru fapte bune…” Mântuirea nu îl plasează pe creștin într-un „șomaj spiritual”, ci în sfera faptelor bune pregătite de Dumnezeu.

·        4:20 –  „…dar voi n-ați învățat așa pe Hristos…”  Există un model practic de trăire creștină: cel al Domnului Isus Hristos.

·        Iacov 2:17 – „Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.”

Concluzie: trăirea creștină practică reflectă realitatea credinței noastre.

      Orice credincios trăiește la nivel lăuntric (ascuns) și la nivel public (vizibil); în ambele dimensiuni se cere o trăire creștină  practică.

      Viața lăuntrică se referă la relația directă dintre creștin și Dumnezeu prin intermediul celei de-a treia Persoană din Sfânta Treime, Duhul Sfânt.

      În Efeseni sunt amintite 2 aspecte referitoare la trăirea practică a credinciosului  în viața sa lăuntrică:

·        4:30 – „Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării” (vezi și 1:13-14).

      La ce se referă acest verset? Observăm că apare verbul „lupeo” la prezent activ = a întrista, a îndurera. Deci versetul are în vedere o anumita stare (acțiune continuă) de care trebuie să ne ferim.

      Pe de altă parte, în textul grecesc, versetul 4:30 este introdus prin conjuncția „și” (kai) ceea ce indică o legătură strânsă cu versetul anterior, 4:29. De fapt, atât 4:29 (versetul precedent) cât și 4:31 (versetul următor)  se ocupă de aspectul vorbirii.

Concluzie:  deși este vorba despre o exemplificare (nefiind vorba doar despre un singur păcat), vorbirea stricată îl întristează pe Duhul Sfânt. Sigur și alte păcate îl întristează (îndurerează) pe Duhul Sfânt.

·        5:18 – „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.”  

Versetul se referă la problema controlului: gândirea și comportamentul nostru trebuie să se afle sub controlul Duhului Sfânt.

„Botezul cu Duhul Sfânt înseamnă că aparțin trupului lui Hristos, umplerea cu Duhul Sfânt înseamnă că trupului meu aparține lui Hristos.” (Warren Wiersbe)

Concluzie: orice credincios trebuie să vegheze permanent la relația cu Duhul Sfânt, la umplerea cu Duhul și nu întristarea Lui.

Cum ne putem umple de Duhul Sfânt (ajunge sub controlul Duhului)?

·        Rugăciunea (3:16) – „îL rog să vă facă… să vă întăriți în putere prin Duhul în omul dinlăuntru…”

·        Scriptura (4:15; 4:21) – „…credincioși adevărului să creștem în toate privințele…”; „…potrivit adevărului care este în Isus…”

Observație importantă: cele 2 dimensiuni de trăire ale creștinului (cea lăuntrică și cea publică) nu sunt separate una de cealaltă. De fapt, trăirea duhovnicească lăuntrică se reflectă într-o trăire duhovnicească  în public.

Prima realitate (nu întristați pe Duhul …dimpotrivă…fiți plini de Duh) se reflectă în ce-a de-a doua realitate (cea a vieții vizibile) astfel:

Vorbirea stricată, păcătoasă (4:29; 4:31; 5:4)  aduce întristarea Duhului.

Creștinul plin de Duh are o vorbire aleasă (laudativă) – 5:19.

5:20 – „…mulțumiți întotdeauna lui Dumnezeu pentru toate lucrurile…”  Deci este vorba despre o atitudine de mulțumire permanentă și atotcuprinzătoare.

5:21 – „…supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos…”

Când suntem plini de Duhul avem suflete smerite și nu căutăm să ne dominăm în mod păcătos unul pe altul.

a)      Între soție și soț (5:2; 5:25)

b)      Între copii și părinți (6:1; 6:4)

c)      Între robi și stăpâni (6:5; 6:9)

Observație: chiar dacă supunerea primului grup (soții, copii, robi) nu este identică cu supunerea celui de-al doilea grup (soți, părinți, stăpâni) putem vorbi despre o supunere reciprocă deoarece în niciunul din cazuri textul nu lasă loc pentru abuzuri și dominare păcătoasă.

4:25 –  minciuna;

4:28 –  furtul;

5:3 – curvia;

5:4 – lăcomia de avere

4:26 – „…mâniați-vă și nu păcătuiți..”

 De vreme ce se spune să nu păcătuim nu este vorba despre o mânie păcătoasă ci despre o indignare (mânie) față de păcat. Sensul ar fi: când vă indignați față de păcat, de nedreptăți etc. să nu păcătuiți! Tocmai din acest motiv se spune „să nu apună soarele peste mânia voastră”    – adică nu lăsați lucrurile nerezolvate, păcatul care a generat mânia trebuie confruntat tocmai pentru a nu ajunge tu însuți în situația de a păcătui.

4:31 – amărăciunea, iuțimea, mânia (aici e vorba despre mânie păcătoasă, izbucnire a firii, lipsă de control) și strigarea trebuie să dispară din viața creștinului plin de Duhul Sfânt.

4:32 – în schimb, sentimentele pe care ar trebui să le manifeste creștinul sunt cele de iubire și de iertare.

5:6 – „..nu vă lăsați înșelați…”

5:7 – „…nu vă întovărășiți cu oamenii neascultători…”

5:10,11 – „…cercetați ce este plăcut…”

5:15,16 – „…răscumpărați vremea…”

1.                  A trăi viața de credință la modul practic înseamnă să ne întărim (fortificăm) în omul dinlăuntru, trăind plini de Duhul Sfânt și nu întristându-L pe Acesta.

2.                  Plinătatea Duhului Sfânt se reflectă în viața publică (vizibilă):

-         În vorbire care-l laudă pe Dumnezeu;

-         În atitudine permanentă de mulțumire și recunoștință;

-         În supunere reciprocă;

-         În curăție morală;

-         În control asupra pornirilor firești;

-         În veghere continuă.

-         În luptele spirituale (lecția de data viitoare)

3.                  Trăirea creștină practică înseamnă de fapt dezbrăcarea de omul cel vechi și îmbrăcarea cu omul cel nou: 4:22-24.