Slujim cu pasiune
Autor: George Cornici
Album: Nestemate pentru suflet
Categorie: Slujire
SLUJIM CU PASIUNE…

Slujim cu pasiune pe-al vieții Împărat
Că a plantat în noi dorința arzătoare,
Că-n dragostea-I cuceritoare S-a apropiat
Să ne conducă spre Patria nemuritoare.

Să ne oprească unii? Au încercat… și-au fost
Îndată biruiți; și-am mers cu-avânt 'nainte
Am împlinit principii, am împlinit un rost
Ce-a fost pecetluit și-n suflet, și în minte.

Ogoarele-s fertile, așteaptă-nsămânțări
Slujind cu pasiune vom răspândi Cuvântul
Chiar de-ar veni prigoane și amenințări
Păstrăm în puritate și crezul, și veșmântul.

Vom mai vedea pe cale și piedici și noroi
Și zile vor fi multe fără înseninare
Dar vom trăi crâmpeie din viața de apoi
Și-așa vom liniști terestra frământare.

Din miile de voci ce zilnic ne inundă
Doar una ne atrage cu-al ei mesaj divin
Ne cheamă la slujire și vrem să ne pătrundă
Să pună-n noi dulceața eternului destin.

Lucrând cu hărnicie învingem și rutina
Și valuri ce creează nocive nepăsări
Ne bucurăm de rodul ce-l naște disciplina
Când de la crezul ferm există-ndepărtări.

Înțelegând chemarea, sublima misiune
Ne implicăm în planul de Tatăl conceput
Ne facem datoria, simțim ascensiune
Spre Plaiul unde nimic nu-i construit din lut.

Răsplată n-așteptăm de la organizații
Care-n agenda lor nu pun cuvântul ”har”
Ne-ncredem în mesajul din sfinte revelații
Știind ce Frumusețe e-n veșnicul Hotar.

George Cornici/1 Noiembrie, 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/116203/slujim-cu-pasiune