Atata ai din Dumnezeu
Autor: Traian Dorz
Album: Cantarile iubirii
Categorie: Diverse
Atata ai din Dumnezeu,
Cat poti cuprinde in iubire,
Cat inima ti-o dai mereu,
Spre-a ei curata implinire.

Atat adevar patrunzi,
Cat ai din dragoste in tine,
Si-n Templul Harului te-ascunzi,
Cu cat o daruiesti mai bine.

Atata mantuire ai,
Cat poti iubi pe orisicare,
Caci nu e Cer si nu e Rai,
Cand nu-i iubirea arzatoare.

Atat sporesti cu-adevarat
In frumusetea cea divina,
Cu cat te lasi mai imbracat
Cu-a dragostei ceresti lumina.

Caci Dumnezeul Cel ascuns,
Cu toate harurile, toate,
Se lasa pe deplin patruns,
Prin taina dragostei curate.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/116195/atata-ai-din-dumnezeu