Te văd de departe venind pe cărare
Mai gârbov de zile, la chip mai slăbit
Și-n pas deslușesc ce grea alergare
Avut-ai prin lume de-așa te-a trudit.

Pe trup tu porți urme de mari încercări
Și-n suflet mocnește durere și chin;
Misterul ce-l ții ascuns în uitări
Prea crud te apasă și cauți alin.

Pe pleoape se-anină doi picuri de apă
Și mâna o duci ca să-i ștergi rușinat,
Dar picurii cad în glia cea stearpă
Și-acol' lăcrămioare răsar de îndat'.

Pe umăr tu duci un sac cu de toate;
Ai strâns ca un lacom ce-a fost mai de jos,
Uitând că ești dator cu o moarte,
Trăit-ai prin lume ca un păcătos.

Dar azi te zăresc pe aceeași cărare
Pe care fugit-ai cândva să te-ascunzi
Că vrut-ai să guști din mări de plăcere
Și-n tainele lumii mai mult să pătrunzi.

Și-acum te întorci sătul de-alergare,
Sătul de minciună, iluzii, venin;
Vrei să te-oprești din lunga umblare
Iar gândul la Mine să-ți fie sprijin.

Îți privesc făptura și vai, ce mă doare
Când văd slăbiciunea care te-a-ncleștat;
Puteri nu mai ai în mâini și-n picioare
Și-aluneci iar sacul o ia îndărăt.

Tu cazi și căderea răsună prelung,
Ecoul se-oprește în inima Mea;
Simt o căldură și taine se frâng
Și-alerg să te mântui din starea ta rea.

Străbat constelații s-ajung pân' la tine
Și las slava Mea umil la o parte
Să mor răstignit pe lemn de rușine,
Pe-un deal ce mai suspină a Mea moarte.

Și acum te cuprind cu brațul divin,
Te strâng părintește la piept și apoi
Rana ți-o leg și te sui pe asin
Și mergem pe drum pân' la han amândoi.

Aicea tu afli alin și odihnă
Iar trupul firav devine puternic;
Și zilele trec, se scurge o lună
În care găsești drum făr' de-ntuneric.

Iubirea sublimă cu al Ei parfum
Ți-așterne în suflet petale de cer
Și plin de nădejde pornești pe drum
Uitând ca a existat cândva un ier'.

Galati, Cristina Magdalena Francu