Descătuşat de tot ce-i omenesc!
Autor: Maria Luca
Album: Glasul inimii
Categorie: Laudă și închinare

Descătuşat de tot ce-i omenesc,
Cu ochii aţintiţi spre veşnicie
Din nou mi-aplec genunchii-nfiorat
Şi caut prezenţa Ta în sfânta părtăşie!

Mi-e inima o harfă ce vibrează
Când blânda adiere a Duhului Tău Sfânt
Coboară peste mine-n rugăciune
Şi sorb atâta pace din Cuvânt!

Ce Har măreţ! Ce dulce fericire
Să ştiu că am un Tată Vegheator
Ce-I lângă mine-n crâncena furtună
Şi-mi dă puteri să fiu biruitor!

Mă-nchin cu umilinţă, Sfânt Părinte,
Şi-Ţi mulţumesc de Harul Tău Divin...
Te laud...Te ador şi Îţi dau slavă
De-acum şi până-n veşnicii! Amin!

Vulcan-01-11-0-2013
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/115971/descatusat-de-tot-ce-i-omenesc