Daniel -Copacul cel mare
Autor: Florența Sărmășan
Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!
Categorie: Evanghelizare
Copacul cel mare


Măritul Nebucadneţar
La a lui popoare le vorbeşte
Despre acel tânăr, plin de har
Ce visurile-i, tălmăceşte

De-a Domnului semne vorbeşte
Şi despre a Lui mărinimie
Şi tuturora le vesteşte
Minunile, ca să le ştie

Vorbeşte de un vis avut
Care l-a înspăimântat de moarte
Şi nimenea nu a ştiut
Ce-ar însemna, să îi arate

Cu toţi la el au fost chemaţi
Haldei şi cititori în stele,
Din Babilon cei învățaţi
Cei ce dezlegau, lucruri grele

Dar nimeni nu a reuşit
Chiar dacă visul el l-a spus
Chiar şi Daniel a venit
Şi asculta smerit, supus,

Iar împăratul povesteşte
De acel vis care l-a visat
De un copac mare ce creşte
Şi care era foarte înalt

Copacul mare a crescut
La cer crengile-i ajungeau
De păsări el a fost umplut
Şi fiare la poale-i stăteau

Hrana, cu toate aici găseau
Erau ferite, apărate,
Ele aici se adăposteau
Cu hrană erau săturate

În vis apare un străjer
Care spre copac cobora
Şi el venea de sus, din cer,
În gura mare el striga

Copacul, să fie tăiat
Şi a lui frunze scuturate
Să fie rupt şi retezat
Şi roadele, împrăştiate

Tot ce în el se adăpostea
De acol să fie alungat
Nimeni în el să nu mai stea
Distrus să fie şi uitat

Doar rădăcina să-i rămâie
Şi trunchiul cu lanţuri legat
Inima de om să nu-i fie
În fiară, sa fie schimbat

Şi şapte vremuri or să treacă
Iar el cu fiarele va sta
Şi hotărârea a fost luată
De Cel Preînalt, care voia

Şi care îl poate sui
Pe acel, pe care El voieşte
La fel îl poate cobori
Pe orişicare om, doreşte

Iar împăratul tulburat
După ce visu a povestit
Ştia că semn a căpătat
Ştia, că Domnul I-a vorbit

Şi Daniel îi tălmăceşte
Precum totul a auzit
Copacul acela, el este
Dar va fii jos şi prăbuşit

Copacul este împărăţia
Pe care el o conducea
Dar fala lui şi măreţia
Era jos şi se prăbuşea

Cei şapte ani în lanţ legat
Era chiar Nebucadneţar
El, care prea s-a îngâmfat
Îi lua Domnul al Său, dar

Iar trunchiul care rămânea
Era, împărăţia lui
După şapte ani o primea
Numai, cu voia Domnului

Atunci când el recunoştea
Smerit în greu şi suferinţă
Că doar prin Domnul poate avea
Putere, mare biruință

Iar Daniel îl sfătuieşte
Pe Domnul, să Îl recunoască
Cu cu relele dacă sfârşeşte
N-ajunge iarbă, ca să pască

Dar împăratul nu a vrut
De sfatul lui ca să asculte
Chiar dacă atuncea s-a temut
Făcea acum rele mai multe

Iar când odată se plimba
Era încrezut că e bogat
Tot ce avea îşi atribuia
Domnul, pe el s-a supărat

Din Cer un glas a auzit
Care-i vestea" s-a terminat"
Împărăţia, s-a sfârşit
Tot ce-a avut, i-a fost luat

Ca boii iarbă a mâncat
Şi mintea i s-a rătăcit
Roua din ceruri l-a udat
Până ce timpu s-a împlinit

Iar după vremea sorocită
Capul spre cer l-a ridicat
Pedeapsa a fost împlinită
Iar Domnul cel bun, s-a îndurat

Că atuncea, a recunoscut
Puterea Celui Preaînalt
Cu ochii lui tot a văzut
Tot ce-a primit i-a fost luat

Si numai dacă s-a smerit
Pe Domnul L-a recunoscut
Tot ce-a avut iar a primit
Şi împărat a fost făcut

Acuma, el mult lăuda
Numele Domnului de sus
Plin de smerenie acum umbla
Tot s-a împlinit, ce i s-a spus.

va urma

Câmpia Turzii, 23 octombrie 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/115771/daniel-copacul-cel-mare