Tristețea Speranței
Autor: Victor Bragagiu
Album: Cărare de suflet
Categorie: Incurajare
Strigările upovăinței
Se-aud încă ecou din urmă
Când argintiul dumitriței
Cuprins e în argint de brumă.

Arțarul pierde strai de purpur,
Cu aur spulberă salcâmul,
Iar curățenia de nufăr
Sub apă a-ngropat sublimul.

În vijeliile culorii
Învârteji în mine-o jale:
De sus „adio” spun cocorii
Iar crizanteme-mi pun petale

În gândurile mele triste
De risipire-a frumuseții
Că tâmplele-mi se-nchină-n cinste
Culorii palide a vieții.

Știind că Viața nu se-oprește,
Ci se înalță, se dezvoltă
Mă întristez doar omenește
În bucuria de recoltă.

Cea mai frumoasă poezie
De parcă în trecut e scrisă
Și grindină-n fila pustie
Cuvinte cad numai din zisă.

Se tâlhărește din imagini
Fără distanță și măsură,
Iar promoroacele pe pagini
Sună cu slove de chiciură.

În chinurile mele-ncete
Însă aud cum mi se spune:
„Nu te-ntrista deloc, băiete,
Fiindcă Viața-i o minune.

Nu spre adio - revenire
Strigă aripile Speranța
Căci toamna-i doar o amurgire
Să vie-n locu-i dimineața.

Nu numai zile-s minunate -
Dă sufletului să dezlege
Minunățiile din noapte...
Dacă nu dormi, se înțelege!”
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/115646/tristetea-sperantei