Treptele scării creştine
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Pe aripile Credinţei
Categorie: Incurajare
Treptele scării creştine

În sus pe treptele, scării creştine
Cine vrea să urce are încurajarea,
Sprijinul ceresc, prin har îl susţine,
Credinţă să aibă, -n cuvintele divine
Care har îi dă, care-i dă salvarea.

Şi credinţa sa, -n pace şi-armonie
Luminând va merge cu fapta unită,
Şi astfel împreună, spre Împărăţie
Va urca pe scara, vieţii-n părtăşie,
Modelând-o, spre a fi desăvârşită.

În lucrarea de vestire, cunoştinţa
Cu ansamblu-i de puteri, ce are,
Va întări lupta, ce-o duce credinţa,
Bizuindu-se, în final pe biruinţa...
Dar urcarea-n sus, cere înfrânare.

Se cere prudenţă ca-n efortul sfânt
Să nu fie pierdut, scopul cel ales,
Ci-n toată lumina, sacrului Cuvânt
Pe treapta răbdării sporind în avânt,
Lucrarea cu firea, să facă progres!

Dragostea de fraţi, e treapta unirii
'N legătura păcii, spre desăvârşire,
Spre ultima treaptă, cea a izbăvirii;
Iubirea de oameni, tema mântuirii,
E sfârşitul scării, ajuns la jertfire!

Flavius Laurian Duverna
16 octombrie 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/115414/treptele-scarii-crestine