Ţinta noastră
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Glasul inimii
Categorie: Trezire si veghere
Ţinta noastră e-nălţarea Numelui Celui Preasfânt,
El ne fie desfătarea-n calea noastră pe pământ,
Orişice ispită vine, orice gând ce nu-i sfinţit,
Să ne amintim ce-nseamnă, să fii un om pocăit.

Ţinta noastră-i numai una, ancorare în Cuvânt,
Vrem să moştenim cununa, să fim plini de Duhul Sfânt,
Dacă firea vrea dreptate şi se-nalţă mai presus,
S-o aducem în jertfire Domnului Cristos Isus.

Ţinta noastră-i numai una, să-mplinim şi să veghem,
Să asimilăm Scriptura şi cu gând la Betleem,
Să ne proşternăm fiinţa şi cu zel să îndrăznim,
Să vorbim despre Golgota, slujirea să-nfăptuim.

Ţinta noastră-i numai una, o trimitere, lucrare,
Să vestim Vestea cea Bună, calea spre eliberare,
Să aducem mângâiere celui deznădăjduit,
Promisiunea-n înviere, celui slab şi oropsit.

Şi în totul şi în toate, să lăsăm pe Dumnezeu,
Să-şi facă desăvârşită munca-n grec şi în evreu,
Căci noi, oamenii adesea tindem înspre părtinire
Şi uităm ades iertarea-n dragoste şi milostire.

Astfel eu, acum părinte, cu reală pocăinţă,
Mă aplec la poala crucii şi te rog în umilinţă,
Să ne-nveţi ce-nseamnă harul de a fi un bun creştin
Şi revarsă-n duh sfinţirea, să strigăm: "Amin, Amin!"

15/10/13, Barcelona - Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/115375/tinta-noastra