Suntem mulţumitori
Autor: Marinela Balcu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Suntem mulţumitori,o Dumnezeul nostru,
Că ne-ai purtat de grijă şi-n acest an,
Că am avut bucate din belşug,
Aşa cum nici în vis noi nu visam.

Îţi mulţumim că sănătate Tu ne-ai dat
Şi am putut ca să ne bucurăm de toate,
Ochii spre Tine noi ni-i îndreptăm
Şi-Ţi mulţumim pentru a Ta bunătate.

Îţi mulţumim de Harul Tău ceresc,
Care ne-a ajutat ca să putem vedea
Că,dacă noi avem acestea toate,
Le avem numai prin mila Ta.

Nu meritam nimic din tot ce am primit
Şi tot efortul nostru ar fi fost în zadar
Dacă Tu,din dragoste pentru omenire,
Nu ai fi revărsat măreţul Tău Har.

Ajută-ne să nu ne îngâmfăm vreodată
Şi să uităm că tot ce am primit e de la Tine,
Suntem,la rândul nostru, datori să ajutăm
Pe cel de-aproape şi să-i facem bine.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/115179/suntem-multumitori