Fă-mi Doamne
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Fărâme de lumină
Categorie: Laudă și închinare
Fă-mi Doamne, norul negru, ziua,
Şi noaptea, fă-o ... albă,
Să vii în ea, ca să ne sfătuim,
Ca Tată şi fiu,
Căci am pornit împreună,
Pe drumul luminii azuriu.
Fă-mi scâncetul... cânt.
Un cânt de uşurare,
O rază de soare,
Ce-alina dureri şi strânsori.
Fă-mi din grimasă,
Un zâmbet de uşurare
Şi-un cer... uitat de nori.
Fă-mi viaţa cu pace,
Un cânt de vioară,
Când cânta...'nfioară.
Fă-mi mâna o pâine,
Din grâul ceresc ,
De-o 'ntind spre sărmani,
Pe Tine să Te vestesc.
Fă-mi ochii o rouă,
Bucurie ce -aşteaptă,
Soarele să o îmbie...
În zori de dimineaţă,
Fă-mi mijlocul,
Ştergar de slujire,
Când mă aplec,
Să Îţi slujesc doar Ţie,
Sfânt Mire.
Fă-mi genunchii ... pod!
Ce-mi duc rugăciunea,
Până la Tine,
Acolo, unde n-ajunge întinăciunea.
Fă-mi braţul, cârje,
Şi sprijin pentru slabi,
Când mi-l întind
Să vii s-ajuţi degrab'.
Fă-mi viaţa harfă,
O sfântă melodie,
Atunci când voi cânta,
Şi cerul să mă ştie,
Şi-atunci când vorbesc,
... Să-mi fie mulţumirea
Curată ca ... Psaltirea!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/114502/fa-mi-doamne