Amprenta toamnei

Ascuns e ceru-n puful gri de nori,
Din care ploaia rece se strecoară,
Să mîngîie-n cădere, a frunzelor culori,
Îngălbenite-n dorul trist... de vară.

Uimită sunt să văd cum timpul zboară.
Din aripa-i ușor îmbătrînită,
Lăsînd culori, ce tainic mă-nfioară,
Cu urme din a ridului ispită.

Dar dacă-n suflet, am o primăvară,
Statornică și încă mulțumită
Las toamna vieții, care mă-mpresoară,
Să-si creioneze clipa...fericită.

Nu-n nori îmi ancorez bucăți de suflet,
Cu bunătate, dragoste, iubire.
M-așteaptă cerul, iar pămîntescul umblet,
Îl voi sfîrși-n eternă fericire.








Dej 29 sept 20013