Gandul vesniciei (partea 2)
Autor: Mihai Pop
Album: Cenusiu
Categorie: Diverse

 Protagoras din Abdera spunea într-un celebru aforism că "omul este măsura tuturor lucrurilor". Și totuși singurul care pentru o clipa a vazut Acel Om care dădea cu adevărat măsura tuturor lucrurilor a fost nu un filosof, nu un preot, ci un militar și în același timp politician, un sceptic ce renunțase la iluziile religiei sau ale  filosofiei din timpul său. Acel om a fost Pilat din Pont a cărei sinceritate scurtă o admir, dar nu și lipsa de curaj atunci când a intrat în conflict cu liderii politico-religioși ai Iudeii. Și cum s-a întamplat mai mereu, frica a învins strălucirea unei revelații ce ar fi putut să schimbe viața sa și cine știe, poate viața Orientului Apropiat apăsat ură, sărăcie și suferință. Dar cât de des nu a învins frica adevărul în istoria umanității, de accea detractorii credinței creștine ar trebui să se intrebe cum a supraviețui creștinismul fără să ridice sabia și ma refer la acel creștinism curat care a transformat milioane de vieți și nu la acel simulacru care a născut cruciade si cruciați, Inchiziții si inchizitori și care a putut face un salt atât de ușor către nazism sau comunism. 


  Și totuși credința creștină există așa cum mieii încă există, fără să aibă în dotare colții lupilor. Și dacă îmî dați voie și eu cred precum acel simplu, dar inteligent țăran rus care fiind supus îndoctrinării cu ateism-științific și care a replicat simplu, dar imposibil de combătut, că miei sunt dovada de netăgăduit a existenței mărețului Dumnezeu. Altfel lupii i-ar fi sfâșiat demult pe toți. La fel Biserica care se află într-o lume a prădătorilor religioși!

 Protagoras din Abdera era mai degrabă un ateu decat un om care să iși accepte cu simplitate zeii ca existând și locuind în Olimp. Și cu toate acestea iși căuta un etalon pe care să-l aibă în mintea sa și care să poată înlocui o divinitate ce semăna prea mult cu ceea ce vedea zilnic în jurul său. Mai târziu când ateismul cucerea tot mai multe multe minți si inimi, omul devenea un banal experiment al Naturii! Nimic mai mult! Natura devenea acel Alfa si Omega al existenței! Fără să aibă răspunsuri, fără să aducă certitudini, ea devenea o zeiță a întâmplării, dar o întâmplare ce arăta paradoxal! sens și stabilitate. Miile de legi aflate în echilibru unele cu altele aveau macar această constantă: stabilitatea. Dar e simplu: daca îl alungi pe Dumnezeu din Univers nu mai trebuie să te intrebi cum a facut El asta. Poti sa spui ca asta e! ATÂT! Punct! Iar când ajungi la întrebari pe care nimicul existențial nu poate da răspunsuri formulezi afirmații ridicole precum marele astrofizician Carl Sagan când se gandea cu voce tare că evoluția trebuia să se fi produs cumva așa, căci ce alt răspuns mai era in afară de al ei?


  Și totuși atunci când omul era lăsat singur fără să audă constrangerile propriilor idei despre nimicul ce devine într-o zi totul, privind un apus ce se transformă într-o mare de stele, simțea că era mai puțin singur și poate și sigur! Că singurătatea nu era decât un răspuns al naturii în care omul era doar o fiintă a unor soiuri de legi ce au întâlnit niște forțe oarbe creându-l pe el. Iar el devenise și existase pentru a fi acel deșert unde tot cei viu și cu noimă să se transforme în colb. El era acel ocean de nisip, un conglomerat de beznă și înfrangere, de lipsa de sens cautând după un "adevăr" mai întunecat decât sine însuși luptându-se cu aspirația ciudată că sensul său unic ar fi acela de a nu avea sens.
 Documentarele științifice și chiar filmele științifico-fantastice mai recente au acel soi de revelanță în societatea post-modernă a începutului de secol XXI. Acolo puteți vedea idei vehiculate care se feresc să recunoască vreun Dumnezeu Atotputernic, un Dumnezeu Omnipotent și nu zeișori cu forțe fizice superioare omului și cam atât, iar dacă ceva se apropie de acest subiect fierbinte atenția ne este deviată spre forme de viata extraterestre de exemplu, care prin modificări asupra legilor naturii intr-o omenirea mai puțin obișnuită cu descopeririile tehnici au fost interpretate ca având puteri demiurgice. Într-un astfel de serial adică în Stargate SG-1 cineva spunea ca învierea cuiva după circa doua zile după ce fusese transformat în scrum la propriu, era doar un truc. Unul care folosea tehnologii sofisticate, dar până la urmă un banal truc. Vindecăriile de boli incurabile, nici nu mai merită să le pomenesc...Am rămas stupefiat! Deci învierea devenea, în viziunea unora, o șmecherie tehnică! Sunt sigur că aici era mâna celui rău dorind să elimine minuniile lui Dumnezeu, dar dorind să iși aducă propriile miracole!...


 Ceea ce este însă și mai interesant după opinia mea este că este ca indiferent cât de inteligenți și capabili se dovedeau a fi extratereștri, interiorul lor era identic cu cel al oamenilor de pe Terra: aceeași lăcomie, aceleași sentimente de egoism, răutate pură și inutilă,aceeași micime a sufletului lor care indiferent ca locuia în România sau pe vreo planetă de pe Alfa-Centauri nu se deosebeau esențial. Dar privind la Christos indiferent dacă oameni văd tot mai mult trucuri  în minunile Domnului Isus, învațate prin India, Grecia sau pe vreo alta planeta din Cosmos, mesajul Său a fost totalmente distinct de un manipulator religios, a unui Tehnomag care vrea să fie crezut pentru ce face si nu pentru ceea ce spune sau arată a fi. Nu e o intrebare banala cea pe care o spune Isus Christos ucenicilor Sai: Cine sunt Eu? Omenirea tulburata de El a încercat de doua mii de ani sa răspundă. De la raspunsuri adevărate, dar insuficiente, până la raspunsuri blasfemiatoare, oamenii care nu L-au vazut cine este cu adevarat au formulat sute de răspunsuri. Apostolul Petru insă i-a dat raspunsul corect, dar care nu fusese revelat de intuiția sa, de materia din care era făurit, ci îl primise de la Dumnezeu. Căci doar sinceritatea îndreptată către cunoașterea lui Dumnezeu aduce răspunsul adevărat. Dumnezeu nu impraștie Adevarul pentru cei ce il cauta la o cafea sub forma distractiei asemănatoare unei integrame sau a unui puzzle unor oameni distrați. Nu o să găsiți adevăr nici pe tarabele comercianților religioși ce servesc o Evanghelie a lor și a ideilor lor de profit. Religia se vinde bine în ambele tabere ce îl afirmă sau îl neagă pe Dumnezeu. Alfel nu am avea o carte atât de bine vândută în milioane de exemplare și un film pe măsură vizionat de cel putin zece ori mai mulți spectatori numit Codul lui DaVinci!


 Sincer imi place literatura SF și desigur ideile vehiculate de ea în filme sau seriale. Uneori însă exista un schimb ciudat de informatii între ea și știinta. O idee vehiculată în documentarele excelente ale lui Brian Greene era acel Univers multiplu, Multiversul, descriind Universuri în care totul poate fi diferit de al nostru sau doar în foarte mici amănunte. Unele detalii ar fi nascute din decizii pe care eu sau dumneavoastra le-am luat în mod diferit in viață. Adica eu puteam sa urmez o clasa in liceu Tractorul din Brasov, de viitori electricieni. Sau puteam intra la ASE în 1987 daca cu ceva mai mult efort de a învăța sau cu o inclinatie reală pentru economie aș fi reușit la examene. Ei bine, într-un Univers paralel toate acestea s-au împlinit! Intr-un Univers identic aș fi poate electrician sau economist. Toate răspântiile vieții au un corespondent într-o lume identică, dar cu alegeri mai mult sau mai puțin diferite. Însă aici apare  o problema majoră!...


 Vă povesteam cum văd eu, ca omul ce se consideră piesa centrală într-un Univers în care a fi ideea centrală este să începi cumva să masori dimensiunile lui și să constați la un moment dat că te afli exact în Centru. Ateismul a jubilat atunci când s-a descoperit că Pamantul nu era centrul Sistemului Solar. Ca nici macar in centrul Caii Lactee nu ne aflăm, ci undeva într-o periferie neînsemnată. Sfânta Scriptură nu făcuse o astfel de afirmație, că suntem într-un soi de centru, ci afirma importanța unui Pământ unde locuim noi oamenii. Așa cum casa locuită de un frate al meu e mai importantă pentru mine decât vilele ce o inconjoară și in care locuiesc străini, chiar daca fratele meu ar sta intr-o colibă. Pentru mine el și casa lui vor fi mereu mai importante... Dar orice posibilitate de a ii "plezni" pe cei ce credeau în Dumnezeu era o sarbătoare pentru ateism. Că mai recent s-a descoperit că suntem într-un loc privilegiat din toate privințele în această Galaxie nu a mai fost atât de important pentru cei care credeau ca viața si existența ei putea sa apară atât pe Mercur sau Uranus că nici un gen de opreliști nu se puteau opune vieții. (Vă recomand sa vedeți documentarul stiintific creștin Planeta privilegiata )


 Problema care mi se pare fascinanta nu este a unui Multivers, ci a acelei scăpări pe care o văd de-a dreptul superbă: suntem totuși centru acelui Multivers! Noi oamenii indiferent cat de neînsemnați, neputincioși, fără sens al existenței ne vedem Centrul unui Multivers, dar mai important decât orice suntem centrul acțiuniilor și ideilor din care derivă tot! Puteam să devin electrician, dar nu am devenit pentru ca originalul, adică eu nu am luat aceasta inițiativa. Sau să fi devenit economist sau să emigrez ori sa fi rămas în Brașov. Atunci când atenția pentru detalii dispare, omul cât de ar fi ateu tinde sa vadă că importanța sa în Univers este mult mai mare, ca există un sens, că ideile și acțiunile sale contează. Desigur nu suntem măsura tuturor lucrurilor. Nu începe totul cu mine și se termina cu mine! Dar sunt suficient de important în ochii lui Dumnezeu pentru ca Acesta în mareața Sa dragostea să-L trimită pe Isus Christos pentru ca eu sa nu sufăr o veșnicie, să nu mă întreb o viață despre sensul ei și să nu fiu singur nici măcar o clipă! E tot ceea ce diferă între ce ne-a adus Christos, și acei liderii ai religiilor în care a face era totdeauna mai important decât a fi! El vrea ca noi să fim, pentru ca El a făcut totul! Nu suntem buricul Universului, lăudându-ne că am ști tot, dar știm ce am crezut! Știm ce a lăsat Dumnezeu în noi: acel firișor din veșnicie, acel gând din eternitatea Sa, acel dor de infinit, pe care orice gând despre final, despre nonsens nu îl va putea distruge, și undeva, poate în locurile cele mai neașteptate vă răsări Adevărul. Și totuși credința creștină există așa cum miei încă există, fără să aibă în dotare colții lupilor. Și dacă îmî dați voie și eu cred precum acel simplu, dar inteligent țăran rus ce era îndoctrinat cu ateism, a replicat că miei sunt dovada de netăgăduit a existenței maretului Dumnezeu. Altfel lupii i-ar fi sfâșiat demult pe toți. Protagoras din Abdera era mai degrabă un ateu decat un om care sa isi accepte cu simplitate zeii ca existand si locuind in Olimp. Si cu toate acestea isi cauta un etalon pe care sa-l aiba in mintea sa ca putand sa inlocuiasca o divinitate ce semana prea mult cu ceea ce vedea zilnic in jurul sau. Mai tarziu cand ateismul cucerea tot mai multe teritorii, tot mai multe minti si inimi, omul devenea un banal experiment al Naturii! Nimic mai mult! Natura devenea acel Alfa si Omega al existentei! Fara sa aiba raspunsuri, fara sa aduca certitudini, ea devenea o zeita a intamplarii, o intamplare ce arata sens si stabilitate. Miile de legi aflate in echilibru unele cu altele aveau macar aceasta constanta: stabilitatea. Dar e simplu: daca il alungi pe Dumnezeu din Univers nu mai trebuie sa te intrebi cum a facut El asta. Poti sa spui ca asta e! Doar atat! Iar cand ajungi la intrebari pe care nimicul existential nu poate da raspunsuri formulezi afirmatii ridicole precum Carl Sagan cand se gandea cu voce tare ca evolutia trebuia sa se fi produs cumva, asa, caci ce alt raspuns mai era in afara de al ei?


 Si totusi atunci cand omul era lasat singur fara sa auda constrangerile propriilor idei despre nimicul ce devine intr-o zi totul, privind un apus ce se transforma intr-o mare de stele, simtea ca era mai putin singur. Ca singuratatea nu era decat un raspuns al naturii in care omul era doar o fiinta a unor soiuri de legi ce au intalnit niste forte oarbe creandu-l pe el. Iar el devenise, existase pentru a fi acel deșert unde tot cei viu și cu noimă să se transforme în colb. El era acel ocean de nisip, un conglomerat de bezna si infrangere, de lipsa de sens cautand dupa un "adevar" mai intunecat decat sine insuși luptandu-se cu aspirația ciudată ca sensul său unic să fie acela de a nu avea sens.
 Documentarele stiintifice si chiar filmele stiintifico-fantastice au acel soi de revelanta in societatea post-moderna a inceputului de secol XXI. Acolo puteti vedea idei vehiculate care se feresc sa recunoasca vreun Dumnezeu Atotputernic, iar daca ceva se apropie de acest subiect fierbinte atentia ne este deviata spre forme de viata extraterestre de exemplu,care prin modificarile asupra legilor naturii intr-o omenirea mai putin obisnuita cu descopeririile tehnici au interpretat ca avand puteri demiurgice. Intr-un astfel de serial Stargate SG-1 cineva spunea ca învierea cuiva dupa circa doua zile dupa ce fusese transformat in scrum la propriu era doar un truc. Unul care folosea tehnologii sofisticate, dar pana la urma un banal truc. Vindecariile de boli incurabile nici nu mai merita sa le pomenesc...Am rămas stupefiat! Deci învierea devenea, în viziunea unora o șmecherie tehnică!


 Ceea ce este insa și mai interesant după opinia mea este că este ca indiferent cat de inteligenti si capabili se dovedeau a fi extraterestri, interiorul lor era identic cu cel al oamenilor de pe Terra: aceeasi lacomie, aceleasi sentimente de egoism, aceeasi micime a sufletului care indifernt ca locuieste in Romania sau pe vreo planete de pe Alfa-Centauri nu se deosebesc prea mult. Dar privind la Christos indiferent daca oameni vad tot mai mult trucuri in minunile Domnului Isus, invatate in India sau pe vreo alta planeta, mesajul Sau a fost totalmente distinct de un manipulator religios, a unui Tehnomag care vrea sa fie crezut pentru ce face si nu pentru ceea ce spune sau arata a fi. Nu e o intrebare banala cea pe care o spune Isus Christos ucenicilor Sai: Cine sunt Eu? Omenirea tulburata de El a incercat de doua mii de ani sa raspunda. De la raspunsuri adevarate, dar insuficiente, pana la raspunsuri blasfemiatoare, oamenii care nu L-au vazut cine este cu adevarat au formulat sute de raspunsuri. Apostolul Petru insă i-a dat raspunsul corect, dar care nu fusese revelat de intuitia sa, de materia din care era făurit, ci il primise de la Dumnezeu. Caci doar sinceritatea indreptata catre cunoasterea lui Dumnezeu aduce raspunsul adevarat. Dumnezeu nu imprastie Adevarul pentru cei ce il cauta la o cafea sub forma distractiei asemanatoare unei integrame sau a unui puzzle unii oameni. Nu o sa gasiti adevar nici pe tarabele comerciantilor religiosi ce servesc o Evanghelie a lor si a ideilor de profit. Religia se vinde bine in ambele tabere ce il afirma sau il neagă pe Dumnezeu.
 Sincer imi place literatura SF si desigur ideile vehiculate de ea in filme sau seriale. Uneori însă exista un schimb ciudat de informatii intre ea si stiinta. O idee vehiculata in documentarele lui Brian Greene era acel Univers multiplu, Multiversul, in care in Universuri totul poate fi diferit de al nostru sau doar in foarte mici detalii. Unele detalii ar fi nascute in decizii pe care eu sau dumneavoastra le-am luat in mod diferit in viata. Adica eu puteam sa urmez o clasa in liceu de viitori electricieni, dar nu am facut-o. Sau puteam intra la ASE in 1987 daca cu ceva mai mult efort de a invata sau cu o inclinatie reala pentru economie as fi reusit la examene. Ei bine intr-un Univers paralel toate acestea s-au implinit. Intr-un Univers identic as fi poate electrician sau economist. Toate raspantiile vietii au un corespondent intr-o lume identica, dar cu alegeri mai mult sau mai putin diferite. Insa aici apare problema!...


 Va povesteam cum vad eu ca omul se considera piesa centrala intr-un Univers in care a fi piesa centrala este sa incepi cumva sa masori dimensiunile lui si sa constati ca te afli exact in Centru. Ateismul a jubilat atunci cand s-a descoperit ca Pamantul nu era centrul Sistemului Solar. Ca nici macar in centrul Caii Lactee nu ne aflam, ci undeva intr-o periferie neinsemnata. Sfanta Scriptura nu facuse o astfel de afirmatie, ca suntem intr-un soi de centru, ci afirma importanta unui Pamant unde locuim noi oamenii. Așa cum casa locuită de un frate al meu e mai importantă pentru mine decât vilele ce o inconjoară și in care locuiesc străini, chiar daca fratele meu ar sta intr-o coliba. Pentru mine el si casa lui vor fi mereu mai importante... Dar orice posibilitate de a ii "plezni" pe cei ce credeau in Dumnezeu era o sarbătoare pentru ateism. Că mai recent s-a descoperit ca suntem intr-un loc privilegiat din toate privințele nu a mai fost atât de important pentru cei care credeau ca viața si existența ei putea sa apară atât pe Mercur sau Uranus că nici un gen de opreliști nu se puteau pune vieții. (Vă recomand sa vedeți documentarul stiintific creștin Planeta privilegiata )


 Problema care mi se pare fascinanta nu este a unui Multivers, ci a acelei scăpări pe care o văd de-a dreptul superbă: suntem totuși centru acelui Multivers! Noi oamenii indiferent cat de neînsemnați, neputincioși, fără sens al existenței ne vedem Centrul unui Multivers, dar mai important decât orice suntem centrul acțiuniilor și ideilor din care derivă tot! Puteam să devin electrician, dar nu am devenit pentru ca originalul, adică eu nu am luat aceasta inițiativa. Sau să fi devenit economist sau să emigrez ori sa fi rămas în Brașov. Atunci când atenția pentru detalii dispare, omul cât de ar fi ateu tinde sa vadă că importanța sa în Univers este mult mai mare, ca există un sens, că ideile și acțiunile sale contează. Desigur nu suntem măsura tuturor lucrurilor. Nu începe totul cu mine și nu se va termina cu mine! Dar sunt suficient de important în ochii lui Dumnezeu pentru ca Acesta în mareața Sa dragostea să-L trimită pe Isus Christos pentru ca eu sa nu sufăr o veșnicie, să nu mă întreb o viață despre sensul ei și să nu fiu singur nici măcar o clipă! E tot ceea ce diferă între ce ne-a adus Christos, și acei liderii ai religiilor în care a face era totdeauna mai important decât a fi! El vrea ca noi să fim, pentru ca El a făcut totul! Nu suntem buricul Universului, lăudându-ne că am ști tot, dar știm ce am crezut! Știm ce a lăsat Dumnezeu în noi: acel firișor din veșnicie, acel gând din eternitatea Sa, acel dor de infinit, pe care orice gând despre final, despre nonsens nu îl va putea distruge, și undeva, poate în locurile cele mai neașteptate vă răsări Adevărul.

 http://altarul.blogspot.ro

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/114198/gandul-vesniciei-partea-2