Eşti creştin?
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Pulbere de stele
Categorie: Trezire si veghere
"Fericiți sunt cei cu inima curată,
Căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!"
Te-ai întrebat prietene, vreodată,
Ce ai putea să scrii în dreptul tău?

Mă înfior privindu-mi interiorul,
Așa cum numai Domnul poate-a-l ști,
Departe sunt! Pe cer se vede norul,
Pe care Tu, Isus, vei reveni!

Trezește-ne din somn și ațipire,
Căci fericiți sunt cei săraci în duh,
Împărăția, sfântă moștenire,
E-o promisiune! Pacea din văzduh!

Acei ce plâng, primi-vor mângâiere
Și săturați, toți cei flămânzi vor fi,
Iar celor blânzi, Isus va da putere
Și-ntreg pământul ei vor moșteni.

Suntem noi însetați după dreptate?
Suntem noi milostivi cu-adevărat?
Și facem pace-n totul și în toate?
Sau viața noastră e un surogat?

Să nu ne amăgim, dragi frați în Domnul!
Dacă privim în noi cu cercetare,
Vedem că ne-a cuprins de-a-ntregul somnul
Și vrem mereu pe altul în lucrare.

E mai comod să stai, s-asculți, e bine!
Sunt alții mai dotați, pentru slujire,
Domnul Isus muri și pentru tine,
Ce dai în schimb prieten? Ațipire?

Ai fost vreodată ponegrit, creștine?
Ai fost pentru credință-ndepărtat?
Ai plâns slujind? Sau ție-ți merge bine,
Căci nu pe mulți cu Biblia-i deranjat!

De nu ai suferit persecutare,
Din pricina Cuvântului Preasfânt,
Întreabă-te cum este-a ta lucrare
Și care-i rostul tău pe-acest pământ!

Cât ai primit, cât dai în schimb? Te-ntreabă!
Cunoști Scriptura? Cât din ea aplici?
Aprofundează prietene, degrabă,
Din letargie tu să te ridici!

Și împlinește-n grabă, cu putere,
Tot ce ți-e dat, prin har și prin Cuvânt,
Căci Duhul Sfânt, ți-aduce mângâiere
Și-aripi să zbori când tu te crezi înfrânt!

Nimic să nu-ți oprească alergarea,
Căci la sfârșit, răsplată vei primi,
Îndeamnă la trezire Adunarea,
Căci asta-nseamnă jertfă și-a iubi!

22/09/13, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/114182/esti-crestin