"Zburaţi! Zburaţi acum! Omul este vultur! Vulturilor le este dat sa zboare! Dacă nu aveţi conştiinţa de vultur, este pentru ca aşa vi s-a spus. Înlăturaţi această prejudecată! Vă dau acum o veste bună: Sunteţi vulturi. Spuneţi-vă că puteţi să fiţi vulturi şi veţi fi vulturi! Chiar nu simţiţi cum vă cresc aripile?..."
Astfel de  frumoase vorbe au  încântat milioane de oameni,  atunci când ele au fost citite prin  Cărţile Iluziilor Care Prind Viaţă!   Cărţi iubite în taină de milioane  de oameni, care aveau nevoie de astfel  de cuvinte, să le ungă sufletul  cu mierea speranţei.
Frumoasă şi dulce era  cuvântarea şi frumoasă   era speranţa trezită!  Obstacolul este întotdeauna în mintea noastră!  Să-l depăşim! Obstacolul îl reprezintă vorbele atât de urâte şi nesănătoase "nu pot", pe care tot le repetăm  printr-o o proastă deprindere. Stergeţi-l pe  "nu" din aceasta expresie şi  va rămâne doar "P-O-T". Vorbele  magice   aprind speranţa fiecăruia.  Hotărâţi, ne repezim şi îl  stergem pe "NU".  Cuvântul "POT" dă   aripi   Icar-ului din noi să se avânte într-un zbor  nebunesc spre soare. Chiar  funcţionează! Zburăm! Zburăm într-adevar!  Dar soarele,  invidios, ne   topeşte ceara de la aripi.
Nu băgăm  de  seamă. Nu avem vreme. Suntem prinşi în magia cuvintelor,  suntem  vrăjiti. Suntem vulturi ce se ridica în văzduh. Mai sus, tot mai  sus.  Şi soarele pripeşte tot mai tare! Tot mai tare! Soarele ne-a  înconjurat  cu un nimb de aur, care ne îmbată tot mai mult. Tot mai mult.  Dar ce  este aceasta? Aripile se desprind ! Nu are importanţă !  Totuşi  zburăm.  Pământul ne trage înapoi, dar mintea noastră  zboară!… zboară!… zboară!  Ne  prăbuşim, dar mintea noastră  zboară fără  încetare. Mai  suntem  oare oameni? Fireste că nu. Suntem vulturi! Suntem  semizei. Trântiţi la  pământ… zburam… neîncetat.
Cu ultima suflare de viaţă, privim cerul şi  zicem :
“Am spus că putem  şi am putut. Acum murim fericiţi. Şi  epuizaţi, ne  întindem pentru odihna veşnică”.
Cineva, care  ţine o carte în mână, se apropie de noi, se apleacă la  ureche, căci nu  mai auzim bine, şi ne şopteşte:
- Nu aţi zburat, v-aţi închipuit  doar. Totul s-a petrecut în mintea  voastră.
- Cine eşti Tu? Î întreabă cineva uimit, vorbind în numele tuturor.
- Eu sunt Cel care  poate să zboare.
Şi în acea clipă de graţie, Cel cu cartea îl ridică  şi îl  poartă prin  văzduh. Se apropie de soare, dar, lucru ciudat,  soarele nu-l  arde.  Trece prin soare şi zboară mai departe. Omul se  lăsă în seama Celui care  îl purta şi văzu că pământul nu mai are nicio  putere. Se face mic, mic,  că abia îl mai zăreşte. Ajunseră într-un loc  frumos cu multa verdeaţă.  Minunându-se, omul  se adresează Aceluia  şi Îi zice:
- Cum se face că, deşi nu am zburat, sunt aici?
- Omul nu  este vultur, veni răspunsul. Nu-i este dat sa zboare singur.  De aceea  trebuie să zburăm împreună.
- Bine, dar eu nu am niciun merit, decât  acela că Te-am întrebat cine  eşti şi m-am lăsat purtat de Tine.
- A  te lăsa purtat de Mine e cel mai mare merit.Ascultă, mai zise Acela,   să-ţi spun povestea cuiva care şi-a dat seama că nu poate să zboare:
A  fost odat un fugar, care era urmărit de autorităţi, pentru că săvârşise   un omor. Odată, un străin rău îl bătea fără mila pe un fiu al poporului   său. Nemaiputând să rabde nedreptatea, s-a repezit şi la omorât. A   fugit din ţara aceea şi a trăit mulţi ani departe de casă. Într-o zi, pe   când păştea oile, aude  glasul Meu care îi spune să se întoarcă în  ţara  unde poporul lui este încă rob, căci îl trimit să-l dezrobească. A   primit cu bucurie vestea, dar  când şi-a adus aminte cât de  neputincios  este, s-a întristat, căci  nu se simţea în stare pentru  asemenea  misiune. Se temea că nu va reuşi să-i convinga pe ceilalţi şi  că nici  măcar nu le va putea vorbi, fiind gângav. I-am spus că nu are  niciun fel  de importanţă, căci Eu sunt Cel care pot şi voi face prin el  semne şi  minuni atât de mari, încât toţi vor vedea în el un înger care  a luat  chip de om si nu o fiinţă omenească. I-am mai spus că fratele  lui, care  vorbeşte  atât de frumos, va vorbi pentru el, iar el îi va  pune în gură  cuvintele Mele. Convins, s-a lăsat purtat de Mine, aşa cum  te-ai lăsat  tu. Şi el va rămâne  singurul, de la întemeierea lumii, care  a fost în  stare să facă ceea ce nimeni nu va  fi în strare să mai facă.
- Dar, de fapt,  cine eşti Tu? întrebă pentru a doua  oară omul.
- Ţi-am  spus o dată, veni prompt răspunsul. Sunt Cel fără de care  nu puteţi să zburaţi. Şi  îi întinde  cartea ce o avea în  mână.
Uimit, citi:
“Eu sunt viţa; voi, mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”.