S-au oprit norii din fugă
Prinși de razele de Soare
Nedorind ca să ajungă
Cu-alergarea peste zare.

Tot privesc ca într-o carte
În a râului oglindă
Și doar păsări mai departe
Depărtarea vor s-o prindă.

Și se duc oftând aripe
Lăsând nașterea în urmă
Înspre veacuri de la clipe,
Înspre ceruri de la humă.

Parcă-ar plânge voci de îngeri
În cântările mocnite
Împăcații în înfrângeri,
Rătăciții prin ursite.

Zborurile-și poartă-avântul
Spre lumină de la rece,
Cu durerea și cu vântul,
Și cu ochii le petrecem.

Nu le știu nici rău, nici bine,
Dar spre munții cei albaștri
Parcă-au rupt un dor din mine
Să îl ducă-n necunoașteri.

Să-i arate viața largă
Ce în trai n-a cunoscut-o,
Să-l învețe cum să meargă
Printr-o lume neștiută.