Nu am mai scris de mult.
Acum revin aici , cu ceva din mine... o istorie din fiecare...
O istorie a omenirii!
Sper sa va cuprindeti in ea si voi, cei care ve-ti citi...
vor fi mai multe capitole. Va cer rabdare, si intelegere, sa ma criticati cu intelepciune si dragoste. Sunt la inceput, la inceput de toate...
---------------------------------------
Se zvonea ca preotul mut vorbeste din nou... era zarva mare in oras.Sotia levitului tocmai nascuse un fiu in ciuda varstei inaintate. Erau cunoscuti printre vecini ca fiind familia fara urmasi... Era o rusine, un blestem, in acele vremuri sa nu ai copiii... si tocmai dintre leviti? Era clar ca ceva scartaia in viata lor si Dumnezeu ii pedepsise. Altfel, ce explicatie ar putea avea lipsa binecuvantarii cu un urmas, intr-o familie de semintie aleasa? Insa, aceasta indoiala avea sa dispara odata cu nasterea baietelului lor, Ioan.Adevarul e ca, totul a decurs cam ciudat... Preotul Zaharia, intrase la slujba, dupa cum era obiceiul in neamul levitilor, ca sa tamaieze in Templu.Ultimele cuvinte, inainte de a intra, au fost adresate multimii din curte: " Eu voi intra in Templu dar voi ramaneti aici in rugaciune!". Avea o voce ferma in ciuda varstei...Zis si facut... Preotul s-a ascuns in spatele portilor uriase, iar poporul a inceput rugaciunea.Insa, cand s-au redeschis portile, totul era schimbat... Zaharia nu a putut incheia rugaciunea impreuna cu cei prezenti acolo, asa cum obisnuia de fiecare data. Semnele disperate pe care le facea cu mainile avertizau ca ceva s-a intamplat inauntru... Nu stia nimeni ce, dar preotul nu mai putea vorbi... cu siguranta avuse o vedenie. Lunile au trecut, iar acum se zvonea ca Elisaveta, sotia levitului, tocmai a nascut... Domnul aratase mare indurare prin nasterea acestui prichindel, stergand, o data pentru totdeauna, faima familiei de "leviti ne-binecuvantati". Vecinii, rudele si prietenii apropiati s-au strans la marea petrecere pe care Zaharia o pregatise.Baietelul avea 8 zile si dupa obiceiul evreilor, trebuia taiat imprejur si botezat cu un nume... Atunci s-a petrecut minunea... Cand cel mai putin se asteptau cei prezenti, Zaharia s-a ridicat in picioare, a pus tablita pe care trebuia sa scrie numele fiului sau deoparte, si a rostit, cu aceeasi voce puternica prin care a indemnat cu luni in urma poporul la rugaciune: " Numele lui este Ioan".Cand invitatii au auzit vocea celui care acum era tata, s-au cutremurat... au inteles ca Dumnezeu era cel care dirija familia aceea, au inteles ca micutul Ioan avea sa fie o voce peste secole, in planul Divin...In acel moment a inceput adevarata sarbatoare... In tot tinutul acela muntos din Iudeea acum se vorbea despre familia levitului si despre tainicele lucruri petrecute in ea.