De mic, din fragedă pruncie
Autor: Ica Dragoi
Album: De mici în via Domnului
Categorie: Copii
De mic, din fragedă pruncie,
Am hotărât, o, Domnul meu,
Să îţi urmez cu drag doar Ţie,
Sa împlinesc Cuvântul Tău.

Acum, sunt un copil Isuse,
Sincer îţi spun căci: Te iubesc,
Tu mi-ai dat bucurii nespuse,
Te laud, îţi cânt şi Te slăvesc.

Te rog să mă-nsoţeşti o Doamne,
Să mă ajuţi în tot ce fac,
Tu să îmi dai înţelepciune,
Căci Ţie vreau să-Ţi fiu pe plac.

Aşa cum sunt, eu vin la Tine,
Sunt un copil, Tu mă primeşti,
Învaţă-mă să fac doar bine,
Slăvit să fii, căci Mare eşti.
Amin

Ica Drăgoi 29.08.2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/113071/de-mic-din-frageda-pruncie