Testele vieţii
Autor: Paula D
Album: 2
Categorie: Zidire spirituala

Sunt clipe în viaţă când parcă dă peste
Paharul cu-ispite, nevoi şi poveri;
Şi-atunci ţi se cere să treci nişte teste
Ce-n tine provoacă cumplite dureri.

Sunt teste lăsate şi îngăduite
De Domnul, c-un scop foarte clar stabilit;
Spre binele tău ele sunt rânduite,
Ca astfel s-ajungi să fii desăvârşit.

Atunci eşti chemat să arăţi mulţumire,
Răbdare, credinţă, smerenie chiar;
Privind la Isus, la măreaţa-I iubire,
Să mergi înainte scăldat ‘n-al Său har.

Să nu laşi cârtirea să te biruiască
Şi nici răzvrătirea să n-o foloseşti;
Acceptă ca Domnul Isus să te crească,
Să fii mai aproape de El, de cât eşti.

De nu treci acum testul cu biruinţă
Şi nu te sileşti ca să fii un erou,
Să ştii că se poate-a fi de trebuinţă
Să-nduri testu-acesta din nou şi din nou.

Prin forţele proprii tu nu vei răzbate
În lupte, necazuri ce-s probe în drum;
Dar cheamă-L pe Domnul fiindcă El poate
Să-ţi dea biruinţă deplină acum!

Căci haru-I cel mare-n a ta slăbiciune
E desăvârşit, minunat, glorios!
Înalţă spre ceruri a ta rugăciune
Şi-ndată veni-va la tine Hristos.

Al Său ajutor şi prezenţa-I divină
Putere-ţi va da să poţi trece uşor
Prin testele care urmează să vină,
Şi astfel în toate vei fi-nvingător.

Deloc nu te teme căci Domnu-i cu tine,
Prin toate te poartă pe braţele Lui;
Încrede-te-n El şi-ai să vezi cât de bine-i
Pe treptele Sale-n credinţă să sui!

Sunt clipe în viaţă când parcă dă peste
Paharul cu-ispite, poveri şi nevoi;
Dar tot ce se-ntâmplă în jur dă o veste:
Isus, Domnul slavei, revine la noi!

Amin.

19 august 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/112378/testele-vietii