Cine a creat ciocănitorile?
Autor: Thomas F. Heinze
Album: fara album
Categorie: Minunile creatiei

Dr. Luther Sunderland, om de ştiinţă expert în inginerie de produs, a fost fascinat de scheletul unei ciocănitori pe care l-a găsit în pădure. Oasele fuseseră curăţate de insecte. Pe când examina scheletul a observat un lucru foarte ciudat: oase mici flexibile ieşeau din nara dreaptă a ciocănitoarei, mergeau prin spate în jurul capului şi gâtului şi intrau în cioc pe cealaltă parte a capului. Ce erau aceste oase ciudate? Multe animale au oase care întăresc baza limbii, iar acesta e scopul oaselor mici din limba ciocănitoarei (numite oase hioide). La ciocănitoare, în schimb, faptul că limba începe pe din dos şi merge prin spatele capului e excepţional!

Limba ciocănitoarei

Ciocănitoarea prinde hrana cu limba care are cârlige mici şi lipici la vârf, ca să poată prinde viermii ascunşi prin copaci. Faptul că limba trece prin spatele capului şi gâtului sub pielea moale îi conferă o şi mai mare putere astfel încât poate pătrunde 15 cm în vizuina viermelui aflată în interiorul trunchiului de copac!

Ceva sau cineva a creat limba ciocănitoarei într-un mod unic. E lungă, dar în loc să atârne şi să se încurce printre crengi atunci când ciocănitoarea zboară, limba e ţinută sub pielea moale în spatele gâtului. Acolo în spate, oasele mici se împart în două limbi, care se reunesc înainte să intre în cioc. Acest detaliu cu siguranţă oferă o şi mai mare acurateţe întrucât ciocănitoarea îşi îndreaptă limba direct spre vierme.

Craniul unei ciocănitori ce arată oasele limbii:

1. mici incheieturi  2. inradacinata in nara dreapta  4. patrunde in cioc

Sunt cinci oase, subţiri şi flexibile cu mici încheieturi.1 Ce le-a făcut să iasă prin nara dreaptă şi să-şi fixeze membrana acolo, 2 să meargă în jurul capului şi gâtului 3, apoi să iasă înapoi prin scobitura dintre cele două jumătăţi ale ciocului? 4
 
Evoluţie?

Potrivit teoriei evoluţionismului, începând de la o singură celulă fiecare pas a fost provocat prin acumularea gradată de schimbări mici care au apărut prin erori în urma copierii informaţiei care direcţionează construirea fiinţelor vii. Evoluţioniştii susţin că aceste greşeli, numite mutaţii, au apărut datorită unui accident, adică, fără nici o direcţionare inteligentă făcută de Dumnezeu. Greşelile în copierea informaţiei nu au ca rezultat instrucţii mai bune pentru a crea fiinţe mai complexe. De aceea tehnicienii care lucrează cu raze-X se protejează folosind apărătoare sau halate din plumb.

Evoluţioniştii, totuşi, cred că mutaţiile gradual au creat biologi din bacterii, sau Adam a fost făcut dintr-o amibă. Ei cred că pe parcursul a milioane de ani, selecţia naturală a selectat organismele cu mutaţii care adaugă puţin capacităţii creaturii de a supravieţui şi de a lăsa urmaşi, iar cei cu mutaţii dăunătoare mor. Motivul pentru care ei cred că schimbările iau foarte mult timp e că majoritatea mutaţiilor reprezintă schimbări întâmplătoare în comanda de a face proteine, acestea fiind ingredientele principale ale celulelor. Proteinele minuscule sunt şiruri lungi de aminoacizi. Aproape toate mutaţiile sunt dăunătoare, aşa că organismele care supravieţuiesc sunt în general acelea cu mutaţii care schimbă doar un aminoacid într-o proteină.

Întrucât chiar şi un organ simplu precum limba e format din foarte multe proteine, celule nervoase, vase de sânge, etc. care trebuie să fie perfect coordonate, e foarte dificil să-ţi imaginezi schimbări ale unui aminoacid într-o proteină care pe urmă să ducă la formarea unui organ. De ce să nu afirmi atunci că un mănunchi de mutaţii au influenţat osul, muşchiul, nervii, etc. toate în acelaşi timp? Pentru că aproape toate mutaţiile sunt dăunătoare. Dacă ai avea un mănunchi de mii de mutaţii, iar una dintre ele ar ajuta, celelalte sute ar provoca boli genetice care ar anula întregul organism. Insistând că Dumnezeu nu a făcut nimic, iar mutaţiile accidentale au produs totul, evoluţionişii s-au pus singuri la colţ, neavând nici o explicaţie decentă pentru originea oricărui organ complex.

Evoluţioniştii presupun că ciocănitoarea trebuie să fi evoluat dintr-o altă pasăre care avea limba normală ce ieşea direct din cioc. Scenariul mutaţiei, totuşi, niciodată n-ar fi putut face ca limba normală a unei păsări să evolueze în limba ciocănitoarei. De ce? După ce limba normală a unei păsări s-ar fi întors şi ar fi început să crească sub piele înspre spatele capului, limba ar fi fost cu totul inutilă până ar fi completat tot circuitul. Numai ultimul pas în evoluţia limbii ciocănitoarei, când a ieşit prin cioc, ar fi avut valoare de supravieţuire.

După ce limba ar fi ieşit pe o nară şi ar fi început să crească prin spatele capului i-ar fi conferit păsării un mare dezavantaj în ce priveşte supravieţuirea până în momentul când limba şi oasele ar fi crescut suficient de lungi ca să meargă în tot jurul capului, înapoi la baza ciocului, şi să se întindă suficient de mult ca să ajungă la hrană. Întrucât acest lucru implică oase, încheieturi, vase de sânge, nervi şi piele, ar fi fost nevoie de multe mutaţii, care s-ar fi întins pe o perioadă de milioane de ani. N-ar fi putut prinde nimic cu limba pe parcursul milioanelor de ani de care ar fi nevoie pentru a încheia cercul în jurul capului, schimbând pe rând un aminoacid într-o proteină. Aşadar fără limba care o ajută să-şi obţină hrana, în lupta supravieţuirii ciocănitoarea ar fi fost într-un mare dezavantaj în comparaţie cu păsările normale. Adăugând două încheieturi şi 2,5 cm în lungime, de exemplu, nu i-ar fi conferit vreun avantaj ca să supravieţuiască dacă limba creştea în direcţia greşită. Prin urmare, acest fel de mutaţii nu s-ar fi păstrat niciodată.

Limba ciocănitoarei trebuie să fi apărut dintr-odată, e produsul unui design complex. Pentru aşa ceva e nevoie de un creator inteligent. Dacă limba ciocănitoarei n-ar fi fost special creată, ci s-ar fi format prin mutaţii întâmplătoare, ar fi avut loc numai primele mutaţii care ar fi mişcat limba în nara dreaptă şi ar fi îndreptat-o înspre spatele capului. Ulterior pasărea ar fi murit de foame.

Evoluţioniştii ne spun că un organ care, generaţie după generaţie, nu e folosit va fi eliminat, chiar dacă animalele continuă să trăiască. Dacă, prin vreun miracol, ciocănitoarele nu ar fi fost eliminate, o limbă care ar fi fost inutilă de-a lungul multor generaţii, ar fi fost eliminată. Limba ciocănitoarei oferă dovezi clare că e produsul unui design şi a unei creaţii inteligente, şi nu a evoluţiei. Unii evoluţionişti şi-au dat seama şi au născocit o altă poveste despre cum ar fi evoluat limba. Când mi s-a spus prima dată această poveste, într-un email, mi s-a părut o sugestie atât de imposibilă încât eram sigur că nu înţelesesem eu bine, aşa că am tot întrebat până a fost foarte clar că într-adevăr aşa ceva sugera respectivul.

Când în sfârşit m-am obişnuit cu ciudatul scenariu, am văzut cum pentru un evoluţionist aşa ceva era posibil întrucât el avea atât de multă credinţă în teoria evoluţiei încât trebuia să creadă că totul a apărut în urma selecţiei naturale care s-a manifestat prin mutaţii întâmplătoare. La o adică, dacă limba se întinde tot mai mult afară din cioc pătrunde mai adânc în trunchiul copacilor, şi cu cât ciocănitoarea mănâncă mai multe larve, cu atât mai mulţi pui are.

Atunci mi-a picat fisa! Teoria neglijează să menţioneze că primii 2 cm rădăcina limbii trebuia să se mişte în direcţie greşită! Evoluţioniştii susţin că limba ciocănitoarei a început să crească fiind invers înrădăcinată în gât, aşa cum era la celelalte păsări întrucât ei susţin că ciocănitoarea a evoluat dintr-o pasăre oarecare. Singurul mod prin care rădăcina limbii putea să iasă pe o parte a ciocului era să crească înainte din locul în care se afla, şi anume adânc în gât. Primii doi centimetri s-au mişcat înainte, nu înapoi! Întrucât, în scenariul pe care ei l-au inventat, mişcarea rădăcinii limbii înapoi creşte probabilitatea ca ciocănitoarea să fie aleasă prin selecţie naturală, atunci mişcarea înainte din spatele gâtului înspre punctul în care iese prin deschizătura din spatele ciocului micşorează şansele ca ciocănitoarea să fie aleasă.

Dacă, pe de altă parte, mişcarea înainte făcea ca limba să iasă tot mai mult prin cioc astfel mărind şansele de supravieţuire, atunci mişcarea limbii înapoi ar fi micşorat şansele de supravieţuire. Argumentarea că limba ciocănitoarei a devenit ceea ce e azi e pentru că rădăcina limbii a crescut întâi în jurul capului se contrazice pe sine şi e greşită din punct de vedere logic.

Şi totuşi lucrurile se înrăutăţesc. După ce a crescut în jurul gâtului, potrivit teoriei evoluţioniste, rădăcina s-a băgat din nou în cioc prin nară. De ce ar face asta? Dacă lungirea limbii a mărit şansele de supravieţuire, păsările cu limbi care continuau să se lungească mişcându-se pe sub piele în jos spre pântece, coadă sau picior, ar fi fost alese prin selecţie naturală. Păsările a căror evoluţie a limbii s-a oprit la jumătate şi a intrat în cioc prin nară ar fi fost eliminate.

Ambele scenarii evoluţioniste, mişcarea înainte şi înapoi a limbii ciocănitoarei, au drept rezultat absurdităţi şi eliminarea prin selecţie naturală. Limba ciocănitoarei e dovadă puternic grăitoare a faptului că a fost creată.

Alte sisteme

Ciocul ciocănitoarei funcţionează ca o daltă profesionistă, în stare să taie direct prin copac. Dând cu ciocanul într-o daltă de oţel, omul cizeleacă trunchiul copacului, la fel ciocănitoarea cizelează cu ciocul ei. Totuşi pe măsură ce dăltuim, lama se toceşte. După ce cizelăm mult cu dalta, trebuie să o ascuţim. Altfel se toceşte tot mai mult şi devine inutilizabilă. Dumnezeu a făcut ca ciocul ciocănitoarei să se ascută singur. Dacă ar fi un lucru minor care s-ar putea întâmpla prin mici schimbări accidentale, vreun fierar sau om de ştiinţă într-ale metalurgiei ar fi ştiut cum să facă dalte din oţel care se ascut singure.

Dacă omul ar încerca să prindă larve, aşa cum face ciocănitoarea, oricât de ascuţită şi-ar ţine dalta, nu ar şti în ce direcţie să o ia ca să pătrundă în cotloanele unde sunt larvele. Până când ciocănitoarea ar fi obţinut mecanismul complex de a localiza şi prinde larva minusculă din tunelul minuscul care se află în marele trunchi, limba-i specializată nu i-ar fi servit la nimic. Nici mecanismul de localizare a insectei nu ar fi avut nici o valoare fără limba suficient de lungă care să ajungă la larvă. De fapt, nici limba lungă nici mecanismul de localizare nu i-ar fi fost de folos ciocănitoarei dacă limba n-ar fi fost suficient de puternică să pătrundă în gaură, să prindă larva şi să intre înapoi în cioc. Dacă oricare din cele trei ar fi evoluat una înaintea alteia, celelalte două n-ar fi fost de niciun folos, iar ciocănitoarea nu ar fi supravieţuit selecţiei naturale.

Dacă toate sistemele prezentate mai sus ar fi fost instalate într-o pasăre normală, impactul cu copacul ar fi omorât-o; ar fi ceva de genul: cu vârful nasului ia dalta de oţel şi loveşte în copac. Dacă pasărea ar fi supravieţuit după prima lovitură, probabil ar fi renunţat să mai încerce. Ciocănitoarea, însă, are nu doar un cioc puternic, bine echipat şi un detector de larve, dar de asemenea un sistem de amortizare care îi protejează capul de daune. Prima ciocănitoarea în care să fi evoluat sistemul de găurit în copaci ar fi renunţat să mai ciocănească ori ar fi murit de tânără dacă sistemul de amortizare nu ar fi fost deja instalat.

Mai mult, în comparaţie cu alte păsări: "Penele din coadă (în special pana centrală sau cele două perechi) sunt mai puternice la ciocănitoare, rezistente întrucât susţin corpul ciocănitoarei în timp ce ciocăneşte cu ciocul. Structura picioarelor şi aranjarea asociată a tendoanelor şi muşchilor formează un complex funcţional de trăsături care îi permit ciocănitoarei să se caţere pe trunchiurile copacilor şi să-şi menţină poziţia în timp ce ciocăneşte." (Encyclopedia Britannica CD 98, "Birds: Major Bird Orders: Piciformes, Form and Function"). La ce folos penele tari, structura picioarelor, detectorul de larve şi recuperatorul larvelor, chiar şi limba care se învârte în jurul capului şi amortizorul dacă după câteva găuri ciocul s-ar fi tocit şi nu ar mai fi tăiat? Când mai multe sisteme trebuie să fie la un loc înainte ca ceva să funcţioneze, se numeşte complexitate ireductibilă şi e dovadă al unui design inteligent.

Concluzie

Potrivit teoriei evoluţioniste, orice sistem care nu are nicio funcţie va fi eliminat prin selecţie naturală. Dacă unul din sistemele ciocănitoarei a evoluat cu mult înainte de celelalte sisteme care trebuiau să fie acolo pentru ca primul sistem să funcţioneze, ar fi fost eliminat. Dovada e puternic împotriva afirmaţiei că sistemele speciale ale ciocănitoarei ar fi apărut la întâmplare în urma mutaţiilor aleatorii pentru că sistemele mai sus menţionate au lucrat împreună. Faptul că toate sunt prezente şi funcţionează demonstrează că sistemele ciocănitorii au fost proiectate şi create ca să funcţioneze împreună.

Întrucât dovezile arată că nu se poate ca ciocănitoarele să se fi dezvoltat în urma mutaţiilor aleatorii, de ce mutaţiile sunt considerate ca fiind ziditori universali ai fiecărei părţi din fiecare fiinţă (doar asta susţin evoluţioniştii)? E în regulă să crezi că unele lucruri au apărut în urma mutaţiilor, atunci când există dovezi concludente. Majoritatea bolilor genetice reprezintă un astfel de exemplu. Cea mai mică schimbare a aminoacizilor dintr-o proteină deseori transformă proteina într-o boală. Însă lasă ca dovada să fie ghidul în cazuri precum cel al ciocănitorii, unde dovezile demonstrează cu putere un design inteligent. De ce să sari la concluzia că dacă mutaţiile provoacă diabet, de asemenea trebuie să fi format pancreasul, ficatul, peştele, maimuţa şi pe noi? Dacă vezi pe cineva că dărâmă o clădire cu o macara şi o bilă mare, nu presupui că toate clădirile din lume au fost construite de macarale cu bile mari.

Din nefericire, pentru mulţi oameni credinţa evoluţionistă e parte a structurii religioase totalitare unde totul trebuie înghesuit fie că se potriveşte ori ba.

Dr. Sunderland, proprietarul craniului din poză, scrie, "Craniul ciocănitoarei a fost mai eficient în a-i convinge pe oamenii de ştiinţă de inadvertenţele teoriei evoluţioniste decât orice carte din biblioteca autorului. Şi alte păsări au oase hioide, dar e evident că e nevoie de o minune ca ele să fie înrădăcinate în nara dreaptă. Un evoluţionist proeminent din echipa unei reviste ştiinţifice de prestigiu a mărturisit următoarele după ce a examinat craniul: "Există anumite trăsături anatomice care nu pot fi explicate prin mutaţii graduale ce ar fi avut loc de-a lungul a milioane de ani. Rămână vorba între mine şi tine, uneori trebuie să-l includ pe Dumnezeu când văd aşa ceva."

Un alt om de ştiinţă, în timp ce examina la microscop oasele limbii a spus, "E foarte uşor să faci diferenţa dintre lucrurile făcute de om şi lucrurile făcute de Dumnezeu. Când te uiţi prin microscop la lucrurile făcute de om vezi cât sunt de nefinisate, dar când te uiţi la lucrurile făcute de Dumnezeu vezi cât de precis şi complex e totul.” (Luther D. Sunderland, Creation Research Society Quarterly, vol. 12, March 1976, p. 183)



Traducere si adaptare www.Creationism.org
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/11226/cine-a-creat-ciocanitorile