CREDINTA ADEVARATA

1 Corinteni 14:25

Tainele inimii lui sunt descoperite , asa ca va cadea cu fata la pamant , se va inchina lui Dumnezeu si va marturisi ca in adevar, Dumnezeu este in mijlocul vostru".

Cu multi ani in urma, intr-un sat, era numai biserica ortodoxa.

Preotul care slujea, era unul destoinic si plin de ravna,dar nu experimentase personal mantuirea .

Unul dintre sateni, a inceput sa fie cercetat de Domnul . Asa ca s-a dus la preot, spunandu-i nelamuririle lui, referitoare la mantuire. Dar raspunsurile preotului nu i-au astamparat setea sufletului.

Sateanul i-a cerut preotului Sfanta Scriptura, ca s-o citeasca si sa afle din ea voia lui Dumnezeu.

Preotul i-a imprumutat-o, a citit, dar intrebarile din sufletul sateanului , nu si-au gasit raspunsul., ci pe masura ce citea, acestea se inmulteau.

Problema mantuirii sufletului sau era cea mai arzatoare.

Omul isi dadea seama ca, oricat de bisericos ar fi fost, nu era pe placul lui Dumnezeu si ca nu putea sa faca nimic pentru mantuirea lui insusi.

Asa ca se tot framanta; se ascundea de familie, se ducea in grajdul animalelor, ca sa nu-l vada nimeni, si acolo, ore intregi, se ruga plangand.

Dar intr-o zi, Domnul i-a vorbit prin Cuvant: "crede in Domnul Isus si vei fi mantuit".

A inteles ca poate fi mantuit prin credinta in Domnul Isus, si ca nimic altceva decat sangele Mantuitorului, curs pe Golgota, nu-l poate curata de pacate.

Incepand din acea zi, viata lui a inceput sa se schimbe: nu mai injura, nu se mai imbata, nu-si mai batea nevasta.

A spus aceasta noua convingere a sa si vecinilor.

Cativa din ei au inteles si au crezut .

Se adunau impreuna in casa crestinului, pentru a citi impreuna Biblia si a se ruga.

Apoi, unul din ei a daruit o camera "pentru Domnul", unde au deschis o casa de adunare a celor pocaiti.

Preotul, care alta data era prieten cu crestinul, acum a inceput sa-l vorbeasca de rau, zicand satenilor ca "s-a ratacit".

Zeci de ani, dupa aceea, l-a ponegrit pe "pocait" in fata satului intreg, desi, uneori, ii placea sa mai stea de vorba cu el; iar crestinul nostru era plin de insufletire. Acum stia ca e iubit de Dumnezeu si ca Domnul Hristos i-a iertat pacatele. Ii spunea preotului: "Ma rog Domnului, parinte, sa te mantuiasca si pe dumneata, ca sa stii sa le spui si celorlalti ca doar prin credinta in jertfa Mintuitorului pot avea iertare de pacate".

Dupa multa vreme, crestinul a murit; unul din copiii lui , a trebuit sa mearga la preot, pentru a cere un loc de inmormantare, undeva, la marginea satului, pentru ca preotul nu voia sa-i ingroape pe "pocaiti" in cimitirul satului.

I-a dat un loc, la marginea cimitirului; dar mare a fost mirarea baiatului, cand preotul, cu o oarecare parere de rau, i-a marturisit:

"Voi, copiii lui, sa pastrati credinta tatalui vostru, ca eu am zis de el ca s-a ratacit, dar el a fost un prooroc pentru satul asta . Sa aveti si voi aceeasi credinta ca a lui".

Ce atitudine frumoasa!

Desi avea necaz pe crestin, ca a parasit biserica ortodoxa, n-a putut sa nu recunoasca valoarea credintei adevarate.