Tu ai venit de dincolo,
Stăpân al zărilor senine,
dar noi, hienele haine,
Te-am alungat pe reci coline –
„De ce-ai venit de dincolo?”

Tu ai venit de dincolo,
Domn al iubirii infinite,
dar noi, piroane ruginite,
Te-am răstignit pe-un deal maro,
neştiind că este-un Dincolo.

Bătea soldatul cu ciocane,
înverşunat, incognito,
şi cuiele lui, inumane,
treceau vulgare şi profane
prin mâini şi cruce, dincolo.

Ieşindu-şi brusc din duh şi pace,
lovi în Tine un piccolo
şi lancea lui s-a-nfipt vorace
în inimă şi în torace
şi-n lumea Ta de dincolo.

Tu, cel mai bun dintre străbuni,
cu semne, fapte şi minuni,
legat-ai cele două lumi,
când, blând, plecat-ai dincolo.