Copilul Isus

Cu priviri de lăcrămioare
Care cresc în grădiniță,
Și sfios precum o floare
De alun, sau romaniță,
Alerga prin colbul aspru
Ce se ridica în sus,
Drăgălaș și plin de viață
Era micul, blând Isus !

Era înger fără aripi
Cu privirea Lui senină,
Zâmbitoare ca amiaza
Ce-i cuprinsă de lumină.
Curios ca tot copilul
Care vrea să știe anume,
Unde noaptea-și mută cortul,
Și de ce au toate-un nume ?

Prin talaș în tâmplărie
Ucenicul, mic Tâmplar,
Șlefuia el lemnul tare
Cel de cedru și stejar.
Admira cu drag lucrarea
Terminată cu mult spor,
Mai târziu cioplea-n ființa,
Multor inimi din popor.

De Copil Se înălțase
Nu-n statură sau priviri.
Era tunet pentru minte
Dar și fulger în vorbiri.
A crescut Vlăstar în casa
Unui om de pe pământ,
De Copil știa că locu-I
E în Templu, cu Cel Sfânt.

Un copil a fost și Domnul,
Cel ce astăzi e Împărat.
Când pe brațele fecioarei,
Adormea în legănat.
Nu mai este El copilul,
Înfiat de pe pământ.
Astăzi este Fiu de Tată
Care-I Dumnezeu Prea Sfânt !

Viorel Balcan 3 august 2013