Imposibila iubire

Să nu te miri, de ce îmi strâng în poală,
Aceleași stele, și negura din crengi.
Să nu mă aștepți, în praguri cu buchete,
Căci n-am să vin, cu mine să petreci.

Să nu te întrebi, de ce refuz inelul,
Ce licăre în noapte, luceafăr diamant.
Te știu că ești un prinț frumos și cu renume,
Că-n toate vrei să fii mai tandru, mai șarmant...

Așa sunt eu, mai tristă, mai nocivă...
Săracă în lumină, la toți ca să ajungă.
Și chiar de-aș vrea, să vii, să-mi furi din stele,
Nu mă aștept, căci calea-i atât de lungă…

Răsar ca tine, în tresărit de noapte.
Răcoarea ca de doliu, eu o aștern ușor.
Acolo unde jaru-ți, a ars mocnit la umbră,
Iar voalul de mireasă, spre creste mi-l cobor.

Nu-s văduvă, de crezi că trag cu mine,
Aceeași trenă, în fiecare noapte.
Sunt doar mireasă, în nopțile senine,
Ce-așteaptă ca să vină, un mire de departe...

******

O, știu pre bine, că nu te pot atinge,
Nici să te alint, pe brațe, nu am cum.
Că nu avem răscruce să ne ducă,
Să ne întâlnim la colț, pe același drum.

Ne alergăm ca doi copii tot timpul...
Să-ngenunchez doresc, și mâna ca să-ți cer.
Dar nu te prind căci ești mereu ascunsă,
Ești mit în constelații, o doză de mister.

Așa am fost sortiți, să stăm deoparte...
Să nu avem nici preot, nici cetire.
În roata milenară ne învârtim tot timpul,
Trăgând cu noi spre apusuri, imposibila iubire.

Viorel Balcan 2 august 2013