Fâneață
Autor: Victor Bragagiu
Album: Rugăciune în Cale
Categorie: Trezire si veghere
Mirozna ierbii mă îmbată
Cu un parfum gălăgios
În rânduri puhave culcată
Cu creșterea căzută jos.

Parcă-i deschisă-n față cartea
Care îți spune larg și clar
Cât de frumoasă este moartea,
Iar viața este în zadar.

Căzute fire dau arome,
Ci vii n-aveau nimic de spus,
Se cere zisul axiomei:
Egalitatea e un plus!

Așa sunt mândre-n adunare,
Atât se cred că au un preț
Doar că închise prin hambare
Grămada lor e doar nutreț.

Iar când stăteau cu flori deschise
Oricare glasul său avea
Și poate nu erau precise
În modestia lor așa.

Dar își creșteau în sân semințe
Și ar fi pregătit urmași
Ce-ar fi orânduit ființe
Pe-alte câmpii să facă pași.

Acum uscate, parfumate
Adie-n jur așa abrupt:
Frumos amirosă a moarte!
Dar și Cuvântul a tăcut!!!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/111704/faneata