Contopire
Autor: Victor Bragagiu
Album: Rugăciune în Cale
Categorie: Diverse
Cine-ar vrea să înțeleagă
Glasul undelor în seară
Când răsar aștri-n șiraguri
În crepusculul de vară

Va putea, poate, s-asculte
Vântul aplecat spre ape
Și va înțelege multe
De departe și de-aproape.

În auz ar prinde line
Slovele de pe pietrișuri
Valurile cristaline
Ce le poartă-n arinișuri.

Din odăjdii de tăcere
Să citească sincer runa
Pe parfum de conifere
Cu-aurul ce-o scrie Luna.

În odihna caldă-a păcii
Potolindu-și moale pasul
Din baladele de sălcii
Să-și adaoge vozglasul*.

Părăsind oricare grabă
Să cuprindă cu simțirea
Cum viorile din iarbă
Rup din strune fericirea.

Lângă vise, pe sub stele
Și prin aerul văratic
Să-nțeleagă cucuvele,
Declamații de buratic.

Și-ar putea apoi să scrie
Ritmul, rimele-auzite
Pe o foaie de hârtie,
Într-un suflet și-ntr-o minte.

Să adune Universul
Necuprins până-n alături
Că, vibrând, suna-va versul
Uimitoarele desfături.

Recitind apoi scrisoarea
Inima să i se strângă
Lăcrimându-și înserarea
Că nu-i singur... că nu-i singur...


*vozglás (-suri), s. m. – Pasaj final al anumitor rugăciuni
pe care preotul îl pronunță mai răspicat. Sl. vŭzglasŭ
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/110989/contopire