Toate-s trecătoare...
Autor: Ica Dragoi
Album: Laudaţi pe Domnul
Categorie: Incurajare
În lumea aceasta toate-s trecătoare,
Nimic nu-i veşnic pe acest pământ,
Şi omul este-un abur, o suflare,
Viaţa este în mâna Celui sfânt.

Nimic nu-i veşnic, totul trece-n grabă,
Se duce timpul iute ca un vis,
Şi dacă totul trece, tu te-ntreabă,
Când vei pleca, ajungi în paradis?

Se duce timpul, vine ziua-n care,
Ne vom vedea cu Cel ce ne-a creat,
Vom sta în faţa Lui cu mic cu mare,
Dând socoteală de tot ce am lucrat.

Curând va fi răsplata, premierea,
Vom fi chemaţi pe nume de Isus,
Şi toţi acei ce-am primit înfierea,
Loc pregătit avem în ceruri sus.
Amin

Ica Drăgoi5.07.2013

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/110922/toate-s-trecatoare