În Trupul lui Cristos
Autor: Marinau Daniela
Album: Rezonanțe creștine
Categorie: Cincizecime

Ce bucuros sunt iar,
Citind al Tău Cuvânt:
Îmi spui că-s mădular
În Trupu-Ți Viu, Preasfânt!

Carne din carnea Ta,
Os din oasele Tale!
Parte din Biserica
Intonând osanale!

Trupu-Ți e-n parte, sus:
Martirii- sub altar...
Jos, turma lui Isus
Luptă, iubind prin Har!

Sunt felurite daruri,
Date de Duhul Tău,
Se fac sfinte lucrări,
Prin Unul Dumnezeu!

Prin multe ministere,
Toți- Domnului slujim!
În templul de mistere:
Lut jos, sus- Tron Divin!

Care mădular sunt
Din trupu-armonios?
C-un dar din Duhul Sfânt
Nu pot fi de prisos!

Vreau să fiu ajutor
Sufletelor chinuite,
Balsam vindecător
Pentru inimi rănite!

Mai mici decât ceilalți,
Chiar slabi, și fără cinste,
Toți suntem importanți,
Frați de la un Părinte!

Știu, Domnul mă gătește
Mai mult, de nu-s frumos
Și mă împodobește,
Să-i fiu Lui de folos!

În trupul de lut, uman
Condus de Capul Divin,
De stau, mântuire am,
Și un lucrător devin!

Sunt numai o mlădiță
Și roade Îi aduc,
Dacă rămân în Viță...
Căci ruptă, mă usuc!

Deci, am comuniune
Cu Domnul și cu frații,
Prin Cină, rugăciune,
Cuvânt, sfinte relații.

Fiind doar o rămurică
De-altoi, într-un măslin,
Să mă smeresc, cu frică:
Prin Har, sunt, azi, creștin!

Când evreii numi-vor
Israelul: stat creștin,
Numărul ucenicilor
Dintre neamuri, fi-va deplin!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/110497/in-trupul-lui-cristos