Nu am destule lacrimi să îmi plâng păcatul
Şi nu regret profund tot ce am făcut,
Doresc pocăinţa să o am din suflet
Şi nu de suprafaţă, ca un prefăcut.

Să îmi pară sincer rău că am greşit
Şi Faţa Ta sfântă că am întristat,
Lacrimi de căinţă să-mi curgă pe faţă,
S-am încredinţarea că am fost iertat.

Că e greu păcatul dar, şi despărţirea;
De Tatăl ceresc este şi mai grea.
Vreau ca Dumnezeu să îmi dea Puterea
De-a trăi mereu după voia Sa.

Să veghez într-una la ale mele fapte,
Să umblu în lumină şi să propăşesc,
Că, de sunt pe Cale şi Îi cer într-una,
Dumnezeu va face, pe El să-L slujesc.

Viaţa de credinţă s-o pot arăta
Acelora care pe El nu-L cunosc,
Să-i îndrum, să caute pe Dumnezeu Tatăl
Şi să ÎL cunoască, prin Isus Cristos.

Că nu-i bucurie mai mare în viaţă
Şi nici pace-n suflet, oricât ai căuta,
Decât ce îţi dă Dumnezeu din ceruri,
Prin Duhul Său Sfânt, în inima ta.