Din constelații megieșe
Zurgălăiesc stele zglobiu
Ori poate clincănesc cireșe
În pârguitul purpuriu.

Înmiresmările de seară
Mă prind în brațe-așa ușor
Că în pornirile de vară
Eu încă râd înfloritor.

Apucăturile poznașe-ți
Să uluiască-ncă nu pot
Că n-au venit timpii de arșiți
Când sari în noapte ca-n înot.

E miezul dalb de poezie
Cu potopirea de salcâm
Când scripcile ca-n nebunie
Din iarbă-s parcă-n alt tărâm.

Copacii freamătă spre noapte
Ceva bălai din basme scos,
Iar păsările-ntârziate
Zboară încet și serios.

În sunet de cireșe, stele
Și-n adieri de mere verzi
Poemele de la cișmele
Fac rimele să ți le pierzi.

Tot încercând a scrie versuri
Neterminând și primul rând
Îți părăsești orice demersuri
Doar, pur și simplu, respirând.

E viață, viață, viață plină,
E Luna, Luna ca un glob
Și prin ecouri de lumină
Parcă aș fi din Soare-un ciob.

Din primăvară neplecat îs
Cu înfloritele alei
Însă pe ghimpii mei de cactus
Răsună-albaștri clopoței.

Și simt o genă oarecare
Deprins ușor că-s cu minuni:
Cuvântu-n mine dă în floare,
Iar Duhul cântă rugăciuni.