Ferice de cel, ce de Domnul se teme
Şi nu se încrede în lumea de-afară
Poruncile Lui îi sunt o plăcere
Şi vrea să trăiască, nu vrea să moară

Căci Domnul demult prin prooroci a vestit
Despre cel, ce va crede şi-L va urma
Binecuvântat va fi, în veci ocrotit
De prezenţa-I divină, de Dragostea Sa

El este ca pomul sădit lângă ape
Stropit cu puterea Duhului Sfânt
Se roagă intruna şi vrea ca să sape
În inima sa cât mai adânc

Pentru Domnul un loc, ca să-Şi pună
Libertatea, dragostea, pacea şi harul
Stăruind tot mai mult în fapta cea bună
Acceptând dispreţul, prigoana şi-amarul

Ferice de cel, ce are în suflet
Ispăşirea acelui trecut ruşinos
Inima-i plânge şi poartă în cuget
Răstignirea Fiului-Isus Cristos

Şi în smerenie, în umilinţă
Merge-nainte, căci Domnul i-a spus
,,Nu te lăsa nicicând de credinţă
Pentru Mine să fii totdeauna dispus

Şi-ţi voi da ce-ţi va cere suflarea
Pentru Numele Meu şi Fiul Isus
Pentru că tu ai răspuns la chemare
Şi la Mine-ai venit, nu te-ai ascuns,,.

Ferice...

Amin!