El ne-a făcut preoţi pentru Dumnezeul Lui
Autor: Lowell Brueckner
Album: Cristosul din Apocalipsă
Categorie: Meditatii

   Pastorul unei biserici mari şi influente din Vestul Mijlociu al S.U. începuse să bea. Îmi aduc aminte că era un om blînd şi bun, iar familia mea vizita din cînd în cînd biserica şi casa lui. Era o prezenţă foarte agreabilă şi avea un simţ deosebit al umorului. El a început să "ciupească sticla" - numai puţină băutură din cînd în cînd pentru a-l ajuta să facă faţă responsabilităţilor sale. Curînd, el a descoperit că nu putea răzbate în viaţă fără ajutorul alcoolului. El bea duminica dimineaţa înainte de a veni la biserică şi a-şi susţine predica. Îşi punea mîna la gură atunci cînd îi saluta pe oameni la terminarea serviciului. În mărturisirea şi pocăinţa lui, a descoperit el mai tîrziu că poverile şi presiunile făcute asupra lui de congregaţie şi în special de comitetul director, erau prea mari să le suporte.

   Un cărturar l-a întrebat pe Domnul: "Care este cea dintîi din toate poruncile?" Dacă această întrebare ne-ar fi pusă nouă astăzi, am putea răspunde cu sinceritate: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", iar a doua seamănă cu prima: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău".  În esenţă şi practic, evanghelistul modern, a pus în multe cazuri nevoia umană pe primul loc, iar voia lui Dumnezeu pe al doilea. Observaţi cum toate departamentele şi instituţiile din biserică nu fac altceva decît să se îngrijească de nevoile şi dorinţele omeneşti, sub toate aspectele lor... Observaţi cum predicarea se concentrează în jurul omului, a fericirii şi bucuriei lui de acum - tot ceea ce lumea trebuie să ofere - şi a cerului mai tîrziu. Asta întoarce toate lucrurile pe dos. Ca un rezultat, în general vorbind, copiiii de credincioşi sunt astăzi mai nedisciplinaţi ca oricînd, iar tinerii sunt tot mai răzvrătiţi. Adulţii sunt înnebuniţi după plăcere şi bogăţii iar rata divorţurilor creşte. Slujitorii acordă o mare importanţă salariilor şi beneficiilor. Nu s-a intenţionat să fie aşa.

   Domnul Isus nu a făcut nimic altceva, decît ceea ce a văzut la Tatăl. Lucrarea Lui pe pămînt a făcut în totalitate parte dintr-un plan măreţ conceput în mintea lui Dumnezeu înainte de începutul lumiii. Lumea a fost creată din plăcerea Lui (vezi Apocalipsa 4.11). Cel din urmă scop al lui Cristos nu a fost numai să ne salveze, dar şi să iniţieze o naţiune de preoţi, care să slujească, să se închine şi să aibe părtăşie înaintea lui Dumnezeu. "A făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său" (Apocalipsa 1.6).

   De fapt, noi devenim beneficiarii, dar numai atunci cînd ne supunem  lui Dumnezeu şi suntem de acord cu voia şi scopul Lui. În ceea ce priveşte pe ucenicii Lui, Domnhul Isus S-a rugat: "Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău" (Ioan 17.6). Ei aparţineau Tatălui înainte ca Domnul Isus să intre în vieţile lor. Au fost daţi lui Cristos pentru ca, prin El, ei să poată învăţa să păzească Cuvîntul Tatălui. Astfel, Domnul Isus a venit pe acest pămînt, în primul rînd, din dragostea Tatălui Său, iar în al doilea rînd, din dragoste pentru rasa umană.

   Cine se poate încrede în planurile şi dorinţele lui proprii? Este o mîngîiere şi o odihnă să ştii că Evanghelia este planul lui Dumnezeu. Aceasta aşează lucrurile într-o perspectuivă corectă pentru noi. Dumnezeu nu există ca să ne salveze de flăcările iadului şi să trăim veşnic. Păcatele noastre sunt spălate pentru ca noi să putem sta neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu. Mîntuirea şi viaţa veşnică ne sunt date pentru ca prin ele, noi să putem împlini plăcerea lui Dumnezeu pentru veşnicie. El Şi-a revărsat dragostea Lui peste noi şi ne-a binecuvîntat cu daruri negrăite, pentru ca noi să putem sluji plini de bucurie înaintea Lui. Vedeţi, Lui nu-I face plăcere să aibe lîngă El nişte robi supuşi, ci caută oameni liberi, iubitori şi pasionaţi ca să înconjoare tronul Său.

   Este drept că noi trebuie să iubim şi să slujim aproapelui nostru, dar cu dragostea lui Dumnezeu, în termenii lui Dumnezeu şi pentru scopul lui Dumnezeu.

   Dragostea noastră trebuie să fie în rprimul rînd pentru Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus: "Dacă aş căuta să plac oamenilor, n-aş mai fi robul lui Cristos" (Galateni 1.10). El a învăţat biserica din Corint să urmeze acel exemplu: "Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor" (1 Corinteni 7.23).

   Prin urmare dacă urmează să fim o împărăţie de preoţi, atunci ar trebui să înţelegem care sunt în esenţă condiţiile şi scopurile preoţiei. Domnul Isus a afirmat clar, în Predica de pe Munte, care trebuie să fie priorităţile noastre. Nu mîncarea (nu plantarea şi culesul), nici îmbrăcămintea (nu osteneala şi ţesutul), nici banii, nici trupurile noastre, nici chiar vieţile noastre, ci neprihănirea lui Dumnezeu şi împărăţia în care slujim trebuie să ocupe timpul şi gîndurile noastre. Este absolut de înţeles că o slujbă atît de înaltă nu trebuie să permită distracţii. În Vechiul Testament, un ordin umil al preoţilor nu le dădea moştenire în Israel. Dumnezeu era moştenirea lor. Dacă umbra lucrurilor cereşti cerea o asemenea consacrare, atunci preoţia cerească merită o dedicare totală.

   Literalmente, vieţile israeliţilor din pustie se învîrteau în jurul preoţiei. Tabăra era în aşa fel aşezată încît Cortul Întîlnirii, slujit de o seminţie întreagă de preoţi, era primul lucru pe care ochii lor îl vedeau atunci cînd ieşeau în fiecare dimineaţă din corturi. De acolo ei primeau zi de zi îndurarea şi călăuzirea lui Dumnezeu.

   Datoriile preoţeşti acopereau trei arii de slujire. În primul rînd ei trebuiau să ridice şi să menţină Cortul în stare adecvată. Apoi ei trebuiau să supravegheze curăţirile şi darurile. În al treilea rînd, ei erau implicaţi în închinarea legată de diferitele piese ale mobilierului din interior.

   Toate acestea au o semnificaţie pentru preotul Noului Testament. Prin viaţa lui, el trebuie să ridice şi să menţină o mărturie înaintea lui Dumnezeu şi înaintea omului. Este o mărturie a vieţii lui Cristos din interior. Aceasta se referă la cine este el şi nu la ceea ce face el (amîndouă în ordinea importanţei şi a îndeplinirii la timp). Starea de a fi, vine înaintea acţiunii în adevărata preoţie. Ce eşti tui - mai degrabă, ce te-a făcut Cristos ca să fii - mărturiseşte mai tare decît faptele sau cuvintele tale.

   Preotul lui Dumnezeu este continuu implicat cu sînge şi apă - sîngele lui Cristos şi apa curăţitoare a Cuvîntului. Singura lui regulă este Cuvîntul lui Dumnezeu. Singura lui încredere este Cristosul răstignit. El predică moartea Lui înlocuitoare şi nevoia omului de a se identifica cu moartea Lui. El trebuie să se arate îndemînatic în această lucrare pentru că ea implică poziţia lui personală înaintea lui Dumnezeu şi este inima şi esenţa mesajului său.

   Mobilierul din interior - sfeştnicul, masa cu pîinile pentru punerea înainte şi altarul tămîierii - ne învaţă că preotul creştin trebuie să slujească lucrurilor pe care el personal le-a experimentat. Uleiul Duhului Sfînt este sursa luminii strălucitioare care descoperă adevărul în el şi apoi aduce o iluminare puternică celor cărora el le slujeşte. El trebuie să îngenuncheze la altarul tămîiei consacrate. Un preot valorează cît viaţa lui de rugăciune. El trebuie să experimenteze prezenţa lui Dumnezeu în Sfînta Sfintelor, în Numele Domnului Isus şi prin Duhul Veşnic.

   Aceasta este finalul la care ne aduce Cristosul din Apocalipsa. Aceasta este lucrarea la care am fost chemaţi şi singura noastră motivare este slava lui Dumnezeu. A Lui să fie slava şi stăpînirea de-acum pînă-n veci!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/109252/el-ne-a-facut-preoti-pentru-dumnezeul-lui