Oră de creație
Autor: Victor Bragagiu
Album: Rugăciune în Cale
Categorie: Incurajare
Pe pășunile celeste
Trec cuvintele păscând
Și mă-ncântă o poveste
Cu un basm fără un rând.

Cu priviri care, să spere,
Se învață când citesc,
Deslușesc o adiere
De la vânt dumnezeiesc.

Cineva parcă-mi răspunde
Neauzind nici un răspuns
Când se clatină pe unde
Stele-n mările de sus.

Înspre sunete de astre
Și spre depărtarea lor
Se-atrag sufletele noastre
Cum s-ar vrea în viitor.

Să mă-nalț întreg, fierbinte,
Aspirații să-mi întrec
După taine infinite
Dintr-un cosmos de culbec.

Noaptea-ar vrea ca să mă frângă
Cu restricții de hotar
Să mă mulțumesc cu lângă
Mine dacă am vreun har.

Îmi smulg inima din gheare
Ce mă țin să fiu fricos
Cum m-am smuls din zile-amare
Spre Cuvântul lui Cristos.

Luminos ca o binețe
În prozaicul ei sfânt
Prind atâta frumusețe
Chiar cu tălpile-n pământ.

Mă râd gândurile mele
Că din nou m-am rătăcit
Și casc gura după stele
Cu un trup din lut lipit.

Nu le-ascult căci ascultare
În trecut de le-aș fi dat
Aș fi-avut azi vreo visare
De-un biet post mai înălțat,

Sau de lingușeli de stimă,
Ori de-un somn mai cumințel
Hohotind de orice rimă
Ce nu-așa sună nițel.

Însă-așa o bucurie
Când nu stai cu nasu-n scris
Cu privirea-n ceruri vie,
Cu aripile de vis.

Nu simt nici o greutate
Cred și cred, sperând iar sper
Respirând în libertate,
Recitând versuri din cer.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/109188/ora-de-creatie