Fug mai tare, drumu-i lung,
Nu mai pot, sunt ostenită!
Uite-o bancă, dăruită
Chiar de sora mea iubită;
Şi m-opresc ca să ,,alung''

Bătrâneţea ce m-ajunge;
Eu n-o vreau, o tot resping-
Pentru că văd că ,,mă-nclin''
Şi mai simt şi câte-un ,,spin'';-
Dar, oricât aş tot respinge,

Se lipeşte şi mă prinde
Şi se instalează bine;
Eu n-o vreau, dar ea tot vine
Şi îmi spune, tot îmi spune:
,,Bătrâneţea nu se vinde!

Este-o binecuvântare
Şi-o mare realizare!
Nu oricine şi nu-oricare
Poate să strige-n gura mare:
,,Bătrâneţea nu mă doare!"

Iată-mă acum şi eu
Cu pas greu şi şovăielnic
,,Ostenită'' în mod tehnic,
M-apropii în chip nevrednic
Adaptându-mă cu greu

Noilor reguli de viaţă;
Şi m-opresc la câte-o bancă
Neputinţa când m-atacă;
Şi mai mult, acuma parcă
Viaţa mea-i o altă viaţă

Trăită cu Dumnezeu...

A.N
9.05.2013 Firenze