Primăvara
Autor: Constantin Sferciuc
Album: Raurile Edenului
Categorie: Incurajare
Frumoasă-i primăvara împodobită cu verdețuri și cu flori
Ea a adus vânturi calde ce fac să se arate mulțimi noi de culori
Zăpada nu mai este și nici gerul ei cu vântul cel pustiitor
Căci vine vremea caldă și vântul ei e-un vânt mângâietor.

Copiii ies la joacă și aleargă ,scăldați de razele de soare
Și-s plini de voioșie în a primăverii caldă îmbrățișare
Mieii ca copiii se bucură de viață și zburdă pe câmpie
Natura întreagă se regenerează din nou și e o minunăție.

Priveliști cenușii umplute de verdeață proaspăță curată
Și flori multiculore cu a lor parfum în adierea vîntului revărsată
E a cea eliberare de grijuri și neliniști neplăcute sufletești
Și totul e pregătit și aranjat de Dumnezeu ca iarăși să iubești.

De la El ne vine viața , viața proaspătă, încărcată de iubire
El ne pune în noi credință și sentimente ce reflectă noua fire
Să ne bucurăm de viața ce am poftit-o și dorit-o în noi mereu
O viață nouă binevenită, fericită ce vine din Dumnezeu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/108761/primavara