Balsam este a Ta iubire!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Isus, lumina către cer!
Categorie: Zidire spirituala
Balsam este a Ta iubire!


Eu, Doamne, vreau să-Ți mulțumesc
Îmi dai putere, sănătate
Și binecuvântări primesc
În casa mea, eu am de toate

Credință mare am în Tine
În tot, simt bunătatea Ta
Putere, ca să trec cu bine
În încercări, Tu îmi poți da!

Ca un balsam e a Ta iubire
Ce liniștește și alină,
În viață îmi dai fericire,
În suflet, simt pacea-Ți divină.

Eu, liniște am lângă Tine
Și totul parcă-i mai ușor
Credința-n Tine, sus mă ține,
Și-n lucrul care-l fac, am spor.

O Doamne, câtă bunătate
Găsește omul lângă Tine!
Și pacea Ta se vede-n toate
La cel ce a Ta lege ține

La cel care se pocăiește
Și zi de zi e mai smerit,
La cel care Te prețuiește,
La cel ce se vrea mântuit.

Tu Doamne pentru fiecare
Ce ne-am născut, viața Ți-ai dat
Și azi, ești plin de îndurare
Chiar dacă noi, n-am meritat

Seamă la toate să luăm
Nimic, să nu fie uitat,
Iubirea noastră să Îți dăm
Căci de la moarte, ne-ai salvat.

În fața Ta eu mă închin,
Cuvintele nu-mi mai găsesc
Iubirea, Ți-am simțit din plin
Și pentru tot, Îți mulțumesc!

În fața Ta, recunoștința
Pe care o am, să o primești,
Vreau, mare să-mi fie credința
Tu, Domnul vieții mele ești.

Amin

Câmpia Turzii, 16 martie 2013
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/108689/balsam-este-a-ta-iubire