Încrede-te în Domnul
Autor: Toma Simona Magdalena
Album: Clipe de cer
Categorie: Incurajare
Încrede-te în Domnul, în Dumnezeul tău,
În El găseşti scăparea în ceasul cel mai greu,
Privirea ta să fie în Domnul Cel de Sus,
Să nu cunoşti suspinul, ai pacea Lui Isus...

Încrede-te în Isus în clipe de-ncercare
Şi nu uita iubirea ce n-are asemănare,
Nădejdea ta să fie în Domnul Tău iubit
Ce-i Stânca minunată şi-n veci de neclintit!

Încrede-te în Domnul, ce-i mângâierea ta,
E Soarele nădejdii, El viaţa-ţi poate da,
Aduce bucurie şi pacea făr' hotar,
El mântuirea sfântă, viaţa din Calvar!

Încrede-te din suflet, încrede-te-n Isus,
El e Nădejdea vie, e Pacea cea de sus,
Ascultă-L şi-L iubeşte pe Cel ce-i Dumnezeu,
Domnul e Adăpostul, e Dragoste mereu!

Încrede-te în jertfa, iubirea Lui Isus,
Prin El tu ai iertare, priveşte numai sus,
Fii fericit cu Domnul, Cel ce ne-a mântuit,
Slăveşte-I Sfântul nume, Etern şi Preaiubit!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/108474/increde-te-in-domnul