Stau în genunchi
Şi lacrimile-mi curg. . . rîu.
Cum ai ajuns aşa, de-ocară,
O, ţara mea,
Cu tricolor în brîu?
Unde ţi-s fiii, cu ochii către Domnul?
Dar fiicele,
Pe unde-ţi sunt?
În ce cotloane îşi duc somnul,
Nemaivisînd la. . . Paradis?
Unde ţi-e portul?
Dar Pîinea,
Unde-ţi este?
Dar fluierul?. . . Îi pierdut!
Doar o. . . poveste!
Şi lacrimi curg,
Cu gîndu' la ''ai mei'', ce-au fost
Doar cap, nu coadă,
Niciunul dintre ei!
Mi-e milă şi mă doare, scumpă ţară,
Căci eşti 'njosită şi furată,
De-ai tăi şi ''cei de-afară''!. . . Mă rog ''în doine''
cu ochii spre colini,
Îl rog şi-I spun:
Mărite, du-Te s-o alini!
Mă arde dorul,
După mama mea batrînă,
Le văd pe amîndouă,
În suferinţi,
Ţinîndu-se de mînă,
Le-acopăr faţa,
Cu lacrimi în vărsare,
Pecetluiesc cu dor
Şi rugi. . . din depărtare. . .




Mîngîiaţi, mîngîiaţi pe poporul meu. . . Din bisericile romanesti au plecat multi, foarte multi frati, surori tineri si mai in virsta sa caute de lucru in strainatate si bisericile sunt goale. Am vorbit cu un frate conducator de adunare care spune caci ''adunatii toti'' sunt 3!