Când răbufnesc talazuri...
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Minunile Iubirii
Categorie: Incurajare
Când răbufnesc talazuri...

Când răbufnesc talazuri biciuite de furtună,
Când pe învolburata mare suflă cu putere
Atunci, Doamne bun, să-mi fii mângâiere,
La vâslele corăbiei vieţii, să fim împreună!

Când valurile-nfuriate tare, se rostogolesc
Şi-ar vrea-n adânc corabia să îmi scufunde,
Cu Tine Doamne alăturea, nu vor pătrunde
Chiar dacă spumegă şi-n vijelii se năpustesc.

Te am ca sprijin Doamne, Tu mi-eşti ajutor,
Şi nu mă laşi ca să vâslesc, aşa, în neputinţă,
Din Cuvântul Sfânt străbate-a Ta făgăduinţă
Şi peste toate încercările, mă scoţi biruitor!

Slăvit să-Ţi fie Doamne, numele Tău Sfânt,
Căci dintr-o lume plină de necazuri şi amar
Mi-ai îndreptat privirea spre cerescu-Ţi har,
Ce noi puteri îmi dă prin sfântul Tău Cuvânt!

Flavius Laurian Duverna
10 aprilie 2013

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/107791/cand-rabufnesc-talazuri