După psalmul 97
Autor: Victor Bragagiu
Album: Psalmi
Categorie: Incurajare
Doar Domnul e Eternul Împărat
Și totul este sub a Lui domnie –
Dreptatea tronul Lui a înălțat,
Pe Judecată-I este temelie.

Pământurile toate-L proslăvesc
Întinse larg, închise în ostroave,
Întunecații nori se risipesc
Din ochii Lui cu răsculări grozave.

Căci cei ce-ar vrea cu noaptea-a sta pe loc
Sluțindu-se la idoli și icoane
Vor fi loviți de fulgere și foc
De vor cădea doar sunet de ciolane.

Marea în fața Lui dă în răspăr,
Iar munții ca și ceara se înmoaie
Și îl vestește omului un cer
În slovele de Soare și de ploaie.

Răul urăsc acei ce-s credincioși
Și ne păzim de el cât mai departe –
Toți care-n Domnul sunt – sunt bucuroși
Că-s depărtați de bolile de moarte.

Lumina-i semănată-n infinit –
E Viață pentru-o inimă curată
Și fericit e cel neprihănit
Că Domnul îl ajută și-l îndreaptă .

Creștini! În Domnul să ne bucurăm
Sfințenia Lui din humă ne înalță
Și-o veșnicie cu Isus să stăm
În Dragoste, Credință și Speranță!!!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/107560/dupa-psalmul-97