Alegere
Autor: Benone Burtescu
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Alegere

Mă cheamă lumea la ospățul ei,
Dar nu vor merge-acolo pașii mei.
Prea mare e risipa de pâine, și de vin…
Prea multe alăute, prea mulți cât sunt, și vin.

Și larmă fără noimă, și râsul prea comun,
Și fără vreo valoare câte se fac și spun.
Prea-mbelșugată masă, mai mult mă flămânzește
Și-mi însetează suflet, de un gândit cerește.

Și scumpa-mpodobire mai gol parcă mă face
Când inima edenic, ar vrea să se îmbrace.
Consumul de plăcere, în loc să mă răsfețe,
Mai mult pacă m-aruncă în valea de tristețe.

Nu-i dragostea o marfă vândută la-ntâmplare,
Din care ce-apucăm să smulgem fiecare,
Sau s-așteptăm intrare pe când ne vine rândul,
Unul pe altul asfel, la masă-nlocuindu-l.

Nu e nici o floare acolo și nu e nici un psalm,
Privirea nu găsește seninul blând și cald.
Voi trece pe alături spre casa unde prânzul,
Are aceeași masă cu lacrima și plânsul.

Sfios oi bate-n ușă și-oi-genunchia în prag
De câtă bunătate privirile-mi atrag.
Un fir de OSANA în suflet parcă-mi cântă,
Și apa e adusă, și pâinea este frântă.

De cât puțin pe masă, dar sfânt mă minunez,
Și cugetul mă-ndeamnă în pace să m-așez.
Și parcă-aici mi-e locul cu-n frate de durere,
C-o soră ce își ține tristețea sub tăcere.

Parcă de-aici pe unde mai greu durură spinii
Va-ncepe peste-o clipă refacerea luminii.
Mă cheamă lumea la ospățul ei,
Dar nu vor merge-acolo pașii mei.

Nu pot intra în rândul celor prea destui,
Ce nu-și mai știu de suflet de cât sunt de sătui.
Și nici măcar respectul iubirii nu-l mai țin,
Ajuns acolo-aş fi, mai mult decât străin.

Și de altfel, port în suflet ospățul de mărire,
Sunt așteptat în ceruri, la masa de iubire.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/107453/alegere