În fiecare zi stau de vorbă cu mâinile mele
Despre lucrurile minunate de dincolo de stele.
Ne închipuim atingerea cu porţile cetăţii de slavă,
Ne vedem parcă mângâind ca o dulce lumină
Florile din cea mai miresmată dumbravă.
Din razele ce cresc pe drumurile frumuseţii
Noi împletim panere
În care s-adunăm fructele pomului vieţii,
Şi prin osanale cu îngerii-n răgaz
Noi învăţăm să punem safir lângă topaz,
Şiraguri să le prindem pe trepte şi pe praguri
Să-mpodobim cu ele ale veciei steaguri.
Şi tot aşa le povestesc, le povestesc
Până ce într-un gest de ardoare se unesc
Să-Ţi mulţumească, Doamne,
Că le-ai deprins cu lucrul Tău ceresc.

În fiecare zi spun ochilor mei
Despre mărirea Împărăţiei promise,
Despre armonia formelor şi culorilor ei,
Ca şi cum strălucirile cetăţii de aur
Înfiorând nesfârşirea apelor albastre
Ar fi deja ale noastre.
Privim norii albi desprinşi parcă din cerul de glorie
Ca nişte vulturi de lumină
Pe drumurile aştrilor într-o plutire senină,
Trec prin faţa privirilor de uimire-ncărcate
Munţii cei sfinţi, mărturii de adevăr şi dreptate.
Pe toate râurile de iubire
Se oglindesc imagini din sfânta noastră mântuire.
Şi aşa le povestesc, le povestesc ochilor mei înainte,
Până ce lăcrimează-ntr-o rugă cuminte.
Un aleluia pentru că Tu, Doamne, îi iubeşti,
Şi îi înveţi de pe acum cu priveliştile cereşti

În fiecare zi stau de vorbă cu inima mea
Ca pasărea peste zbaterea puilor în cuib.
Mă plec peste ea,
O fac să audă cum bate Orionul în univers,
Cum îşi transmit constelaţiile viaţa în mers.
O fac să simtă pulsul regesc al luminii
Legând nemurire de nemurire.
O fac să înţeleagă cum bat în lumile nevăzute
Inima împărăţiei de iubire
Lângă inimile îngerilor mi-o aşez
Şi ascultând-o, de fericire îngenunchez:
Doamne, Îţi mulţumesc,
Inima mea a început să bată ceresc.