Tată, te frământă o taină,
Umbli toată ziua printre piei de iezi și de miei,
Nu cumva vrei să-mi faci o haină? …
Dacă e-așa,
Fă-mi-o sa semene cu ale fraților mei,
Cum e a lui Așer sau a lui Gad,
Haină de păstor, de nomad…

Uite, roabele tale
Au trecut toată noaptea prin ițe
Niște fire pestrițe…
Tată, dacă vrei să-mi faci o manta,
Fă-mi-o să semene cu a ta.

Știi ce-am visat? …
Că pe câmp, la secerat,
Snopii voștri de grâu
Se plecaseră în fața snopului meu ce sta în picioare…
Tată, m-auzi? … Ce-i cu tine? …
Parcă ceva neînțeles te doare…
Și știi ce-am mai visat? …
Că soarele, luna și unsprezece stele…
De ce nu m-asculți, tată? …
Ce faci cu coșul acesta de nuiele,
Mă trimiti cu mâncare la frații mei la pășune?
De ce-ai pus în el atâtea lucruri bune? …
Iată-mă, plec îndată, n-ai teamă, știu cărările.
Adu-mi cojocul tău cel vechi și încălțările…
Despre ei, despre turme îți voi aduce vești.
Tată, de ce taci? … Îmi ascunzi ceva…
La ce te gândești? …

Te rog, nu-mi pune haina aceasta pestriță,
E prea de om bogat, de neam împărătesc,
Eu sunt încă un copil, trebuie să mai cresc;
Și pe urmă… n-o vezi? E pătată de sânge…
De ce-ai tresărit tată? … Cine plânge? …

Știi, pe drumul spre Efrata
I-am promis mamei, pe când murea,
Că o sa fiu cuminte și-o să te-ascult…
Dă-mi haina pestriță, o să mă-mbrac cu ea
Dacă tu vrei și-ți place-așa de mult;
Să fie un legământ între noi
Că ți-o voi aduce curând înapoi.
Rămâi cu bine, tată,
Aș vrea să mă întorc mai repede ca niciodată…

Ce singur sunt…
De ce-mi par frații mei așa departe? …
De ce așa departe-mi pare tata? …
Și drumul acesta
Prea seamănă cu drumul mamei spre Efrata…
Și haina pestrita deși frumoasă, mi se pare un chin…
Ce-o fi făcând acum fratele meu Beniamin? …
L-am sărutat când am plecat și l-am lăsat dormind…
Dar tata? … ce-o mai fi gândind? …