O noapte de rapire
Autor: Anonim
Album: Carnetelul cu poezii
Categorie: Paște
O noapte de răpire

Din casuţa mea natala, eram singură în fire
Căci părinţii şi un frate, erau toţi la mântuire
Mama-n sfaturile sale nu-nceta mereu a plânge,
Căuta pe orice cale, doar de m-ar putea convinge.

Câtă luptă n-a fost dată şi prin rugi şi prin cuvânt,
Sa-i urmez măcar o dată, să-ascult Cuvântul Sfânt.
Pentru-atâta stăruinţă, şi pentru-atâta rugare
M-am decis aşa cu silă, ca să merg la adunare.

Astfel într-o primăvară am plecat toţi în tăcere
Şi ne-am dus la adunare; era noaptea de Înviere.
M-aşezai apoi pe-un scaun ce-l văzusem la o parte,
Şi-ascultam ce vreau să spună câţiva oameni dintr-o carte.

Ascultam cum spun cu toţi, că Iisus iar o să vie,
Şi in faţa Lui toţi morţii din mormânt au să învie.
Mintea îmi stătea să zboare, dar răbdam tot în tăcere,
Ascultam pe fiecare cum vorbesc despre-Înviere.

Mă uitam la toţi din juru-mi, că-s cu batistele-n mână,
Îi vedeam cu ochii-n lacrimi şi continuu cum suspină.
Cum se poate, cum se-ntâmplă, ca atât popor să-i crează?
Ei nu văd că-s oameni simpli şi vorbesc făr-nici o bază?

Nu sunt oameni cu renume, cât mă uit şi mă crucesc
Când sunt mii de cărţi în lume, ei din una doar citesc.
Tot mă reţineam în mine, dar fierbeam într-o mânie
Aşteptam să se termine ca să scap de datorie.

Astfel când se terminase, au am fost primul din toţi,
Şi-i strigai pe-ai din casă, să plecăm cât mai degrabă.
Vin ai mei şi mă-nconjoară, şi mă-ntreabă dacă-s bine,
Biata mamă mă măsoară, ne-ncetat privind la mine.

O vedeam că-i pare bine că i-am împlinit dorinţa,
Însă ea credea în sinea-i că m-o fi pătruns credinţa,
Asta până-ncep a-i spune, că m-am enervate de toate,
De Cuvânt, de rugăciune şi de predicile toate.

Ah, tăticu-şi frânse faţa ca şi fratele mai mare,
Văzând ei că dintre-atâţia, numai eu n-am luat seamă.
Din nou ochii le izvoară, biata mamă începe-a plânge
Căuta pe orice cale, doar de m-or putea convinge.

‘’Cum, când toţi din astă seară, ascultau cu-atâta zel,
Numai tu rămâi afară şi nu vrei să crezi în El?
Cum nu poţi să crezi cuvântul, care astăzi ni s-a spus?
Căci au să învie morţii, când va reveni Iisus!’’

“Nu cugeţi puţin la tine, despre Marea Lui Mărire
Când din toţi tu vei rămâne, să suspini la despărţire?
Numai tu din casa noastră, numai tu respingi îndemnul
Nu vrei tu să fim odată, toţi în rând, cuprinşi de Domnul?”

“Mamă dragă, nu mai plânge, iată că ţi-o spun pe faţă,
Cu-asta nu mă poti convinge, chiar de-aş mai trăi o viaţă.
Nu văd eu că-s oameni simpli, răsfoind romanul cărtii,
Cum vrei mamă ca să cred , c-au să mai învie morţii?

Pentru mine sunt destule câte-aud şi câte văd,
Şi cum sunt doar vorbe goale eu nu pot ca să le cred!
Omul câte-nvaţă-n viaţa, şi tot moare ne-nvăţat,
Am citit destule-n viaţă, nu mă pot lăsa-nşelat.”

După-o lungă cuvântare, iată c-am ajuns la poartă
Drumul de la adunare l-am făcut vorbind de soartă.
În sfârşit, sosind acasă, ne-am grăbit cu toţi la cină,
Însă toţi tăceau la masă, n-avea cine ce să spună.

Fiind seara prea târzie, nu prea bine m-am simţit,
Şi m-am dus într-o furie în odaia de dormit.
Însă până-am adormit, asta sigur vă pot spune
Este că ai mei rămas-au pe genunchi în rugăciune.

Auzeam mai mult pe mama, cum suspină când se roagă
Şi ruga pe Domnu-ntruna, să se-ndure să m-atragă.
Adormii cu toate-acestea, cum eram de apăsat,
Cugetele mele triste visul nopţii le-a furat.

După-a mea apreciere, nu pot da precis un calcul,
Câte clipe, câte ceasuri, am dormit ca dus de valuri,
Dar deodată-o voce tare, auzii în depărtare,
Cineva dintr-o fanfară, strigă-ntruna: “Deşteptare!”

Speriat, cuprins de friguri, mă deştept şi sar în sus,
Strig pe fratele mai mare însă el dormea ca dus,
Fug degeaba la fereastră, numai fulgere în şir
Aud glasuri şi orchestre şi fanfare-n cimitir.

Văd că zboară stoluri, stoluri, grupuri ca de porumbei,
Peste dealuri, peste case, câte unul, câte trei.
Vai! Mi se ridică părul, groaza morţii mă-nfioară,
Ce să fie? Iata cerul fierbe-n glasuri de fanfară.

Ies din camera mea iute, fug afară ca în zbor,
Peste mine numai vuiet şi stoluri ce merg spre nori.
Ridic ochii către ceruri şi iată că văd un Soare
Lângă El un cor ce cântă :”Deşteptare! Deşteptare!”

Un nor alb îi înconjoară cum e ceaţa peste lună,
Şi din fiecare zare porumbei încep să vină.
Plin e cerul de lumină, în morminte nu-i tăcere,
Glasul sfinţilor răsuna, că e Noaptea de Înviere.

Speriat de ce se vede întorc ochii către cer
Văd că norul se deschide si-i ia şi pe-ai mei din casă…
Văd pe mama, văd pe tata, văd pe singurul meu frate
Însă când mă uit iau seama,că au şi un sol la spate.

Toţi erau în alb ca lâna, faţa lor era schimbată
Văd că solu-i ia de mână şi-i ridică-n sus deodată.
Mi-am pierdut orice putere, ridic mâinile spre cer
Cum eram în disperare, începui atunci să zbier.

Vai măicuţă, scumpa mamă, fiul tău acum îţi cere
Ia-mă şi pe mine mamă, cui mă laşi plin de durere?
Mamă, tată nu vi-e milă şi de al vostru copil?
Nu vă depărtaţi de mine, căci eu vreau cu voi să fiu.

Mamă, tată, scumpe frate, de ce mergeţi de la mine?
De ce mă lăsaţi în noapte la pedeapsa care vine?
Mamă dragă, o viaţă m-ai iubit, şi m-ai crescut,
M-ai ţinut la tine-n braţe, iar acum mă laşi pierdut?

Asta-i mamă despărţirea despre care mi-ai vorbit?
Vai, acuma simt durerea, că nu-s mamă pocăit.
Mamă, mintea mea-nţeleaptă şi trufia mea lumească
M-a făcut să-mi pierd azi dreptul la viaţa cea cerească.

Vai că nu te văd mămico, vai tăticule te-ai dus…
Văd că norul vă ridică şi vă-nalţă tot mai sus.
O Iisuse, o Iisuse, ieri am fost la adunare
Însă după cele spuse, n-am crezut în Înviere.

Inima mea împietrită nu putea să înţeleagă
Şi căzu ca şi pe piatră, sămânţa, Iisuse dragă.
Mi-ai vorbit prin oameni simpli de-Învierea Ta din morţi,
Eu m-am rezemat pe umbre, pe părerea altor cărţi.

Plin de groaza cea de moarte de care fusesem prins
Sar din pat, observ că-i noapte, şi că tot a fost un vis.
Strig pe fratele mai mare, chem părinţii lângă mine,
Până-n răsărit de soare am stat toţi la rugăciune.

Slavă ţie o Iisuse, că mi-ai rezemat speranţa
C-aş fi mers pe căi străine, n-aş mai fi primit viaţa.
Acum cred Iisuse dragă, de mi-ar sta tot iadu-n faţa,
Voi striga cu îndrăzneală că există altă viaţă.

Şi voi spune totodată, să grăbească, că-i aproape
Realitatea ce-am văzut-o în visul de astă noapte.
O tu suflete, viaţa pentru tine-i trecătoare,
Unde semeni tu speranţa? Pune-ţi astăzi o-ntrebare.

Ai gustat tu ce-i durerea, ai gustat fiorul morţii?
Vrei să guşti din despărţirea povestită-n sulul cărţii?
Mamă dragă, mamă scumpă, ia-ţi copiii lângă tine,
Şi să bagi bine de seamă, să veghezi că Iisus vine.

O măicuţa mea iubită, ce vei spune oare-atunci?
Când tu-n slăvi vei fi răpită, iar pe-ai tăi să-I vezi plângând.
Ai dori să-i iei cu tine, însă nu se poate mamă
Căci oştirea cea din urmă, nu ţi-i va bagă în seamă.

Scumpă tată-ntindeţi mâna, ia-ţi copiii toţi în braţe
Ca să fiţi întotdeauna, împreună la viaţă.
Cheamă-i pe toţi la adunare, de pe orice căi să vie
Că-i amară despărţirea ce va fi pe veşnicie.

Şi tu prietene iubit, dacă vrei înţelepciune
Nu găseşti nici prin citit, cum găseşti în rugăciune.
Înalţă-ţi inima spre cer şi genunchi la pământ
Roagă-te să ai iertare,să intri-n Poporul Sfânt.

Amin









Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/107291/o-noapte-de-rapire