Ce dogorit e-n mâna Ta, azi lutul,

Ce îl frămânţi, ca să îl ierţi,

Să scoţi din el, gunoiul din purtare,

Să-l înnoieşti în ''sfinţi peceţi''

De dragoste, iertare şi credinţă,

Un sfânt buchet, din sfânta pocăinţă.

Din tina rea şi păcătoasă,

Ai scos neascultarea cea firească,

Şi-ai semănat în locul ei

Înţelepciune, ca să crească!

Ai rupt vlăstarul necredinţei,

L-ai scos din rădăcină,

Şi-ai semănat cât ''bobul de muştar",

Credinţa-Ţi sfântă -n mine.

Să fiu mereu în preajma Ta,

Cu faţa spre Lumină.

Ai lăstărit în mine, pacea,

Şi lângă ea, neprihănirea,

Iar lângă cele două,

Sora - sfânta: Bucuria.

Un strat frumos,

Ce-ai semănat în mine,

Udat de mâna Ta, STĂPÂNE!