Cu liniștea-ncremenită
În urechile de carne,
Surzii-aud cum trec agale
Cei cu inima împietrită,
Care nu pot să întoarne
Nici măcar priviri banale
Spre-o ființă necăjită.
Toți au bezna întipărită
În ochii inimii lor
Și mâna înțepenită
Când e vorba de-ajutor.
Dar la vremea potrivită
Va veni și rândul lor,
Căci o zi e pregătită
Pentru orice muritor,
În care fapta-i cântărită
Și trecută prin cuptor...
Cei cu inima alipită
De vreun lucru pieritor
Vor cunoaște-n ziua aceea
Pe Hristos –Judecător!
Însă „surzii” credincioși,
Se vor bucura pe-aleea
De aur pur, strălucitor
Cântând toți victorioși
Preabunului Mântuitor.