Singurătate



Poți să stai în văzul lumii, plin de har, apreciere,
Și să ai pustiu în suflet, să n-ai pic de mângâiere…

Pentru că a ta durere nu e nimeni s-o priceapă,
Și mulțimea e un soare care-ți lasă viața seacă.

Poți să fii in centrul scenei, sub lumini de proiectoare,
Și în suflet să ai noapte, întuneric, disperare...
Ochiul tău, cătând spre viață, este orb și fără vlagă,
Nu discerne adevărul, nu e rost să-l înțeleagă.

Poți să dirijezi concerte, oameni să impresionezi,
Muzica sublim să cânte, ca parfumul în livezi...
Totuși inima să-ți plângă, de tristețe plină, plină,
Căci urechea ta e surdă, ca o viață de rutină.

Poți să-mparți cu dărnicie, altora sfaturi, povețe,
Și-nțelept să fii și faima drumuri noi să te învețe...
Totuși sufletul să-ți spună, c-ai nevoie disperată,
Să găsești tu călăuză, ca să mergi pe calea dreaptă.

Orice-ai face orice-ai spune, totul este trecător,
Doar o singură valoare, umple viața-ncet, ușor…

E iubirea ce deschide, ochi, urechi, suflet deplin,
Ea aduce viață, pace, rîu adânc, curat și lin.