Ah, cum aleargă armăsarii
Rupându-şi coamele de-argint
Smulgând din crengi mărgăritare
În nebunaticul avânt.

Şi trec, se trec din noapte-n noapte
Şi vin, se duc val după val
De-acoperă căile toate
Fulgi din copite de cristal.

Spulberă-ntreaga herghelie
Şi nimeni nu o va opri -
De nu crezi iarna ce-o descrie
Pastelul lui Alecsandri.

Pomii s-apleacă-n plecăciune
Cu palmele prinse de ger
Bolborosind o rugăciune,
Visând de-o pace-ntr-un ungher.

Nechează iureşul bălanii
Şi neopriţi se duc, se duc
Că drumul rătăciră anii
Prin troiţe cătând vreun cuc.

În urmă toţi îi judecară
Că-s grosolani ca nişte zmei...
Fugeau bueştrii-n primăvară
S-o întâlnească primii ei.

În faţa Vieţii toţi să cadă
De-a-i se preface un covor
Din ghiocei şi din zăpadă -
Să-i fie mersul mai uşor.

Să vină ea ca o mireasă
Cu ochii azurii de cer
În orice plai şi-n orice casă
Râzând cu florile în păr.

Iar armăsarilor, în coamă,
Petale să le prindă blând
Ştergându-le cu o năframă
Frunţi transpirate rând pe rând.

Şi-i va-ndemna cu bici de Soare
Ei să pornească ogoiţi
Să se aştearnă ca o boare
Prin Ţara-n arbori înfloriţi.